Infofinanciar > Info > Revoltă în PNL Bisitrița-Năsăud. Robert Sighiartău și-a dat demisia
Info

Revoltă în PNL Bisitrița-Năsăud. Robert Sighiartău și-a dat demisia

Revoltă în PNL Bisitrița-Năsăud. Robert Sighiartău și-a dat demisia

Mai mulți membri ai organizației PNL Bistrița-Năsăud, printre care și Robert Sighiartău, și-au depus demisiile din funcțiile deținute în Biroul Politic Județean al Partidului.

De fapt, în spatele acestei manevre politice, se află demersul liberalilor prin care doresc înlăturarea președintelui filialei Ioan Turc. Acesta din urmă a pierdut alegerile locale în fața contracandidatului său social democrat.

Pe lângă Robert Sighiartau au mai demisionat cei doi prim-vicepreşedinţi, Dorin Vlaşin (primarul oraşului Năsăud) şi Cătălin Bota (primarul oraşului Sângeorz-Băi), şi mai mulţi vicepreşedinţi ai filialei.

Potrivit statului partidului PNL, demisia a mai mult de jumătate dintre membri BPJ atrage după sine dizolvarea întregii conduceri județene a partidului, potrivit Agerpres.