Infofinanciar > Info > Retailerii negociază cu Ciolacu plafonarea prețurilor. Măsura expiră la 1 februarie
Info

Retailerii negociază cu Ciolacu plafonarea prețurilor. Măsura expiră la 1 februarie

plafonare prețuri alimente (sursă foto: playtech.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Reprezentanții principalelor lanțuri de retail locale vor avea o întâlnire cu premierul Ciolacu și ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Subiectul va fi prelungirea OUG-ului pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază, care expiră la 1 februarie.

„Ne vom întâlni luni seara cu prim-ministrul, Marcel Ciolacu, şi cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru a discuta. Noi ne dorim să găsim o soluţie alternativă. Suntem de acord să ne întâlnim periodic şi să analizăm preţurile produselor. Și, punctual, să luăm măsuri – chiar şi de plafonare – atunci când situaţia o cere.”, a declarat George Bădescu, director executiv Asociaţia Marilor Reţele de Comerţ din România (AMRCR), conform zf.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat săptămâna aceasta că dorește să prelungească plafonarea prețului la produse de bază. „Vreau să discut şi cu reprezentanţii marilor lanţuri de magazine alimentare împreună cu ministrul Agriculturii. Pentru a stabili cum continuăm mecanismul de plafonare a preţurilor la produsele de bază. Atât pentru pensionari şi nu numai, este vital să găsim calea pentru a prelungi această schemă până în primăvara următoare”, a declarat Ciolacu.

Retailerii şi procesatorii susțin însă că economia trebuie lăsată să funcţioneze liberă. Aceștia susțin că preţurile se vor regla de la sine, cu ajutorul mecanismului de cerere şi ofertă.

Cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare de bază au fost stabilite la maximum 20% la procesator, faţă de costul de producţie al produsului. Pentru întreg lanţul de distribuţie cota este de maximum 5%. Iar la comerciant este de maximum 20% faţă de preţul de achiziţie.