Info

Republica Moldova face curte capitalului românesc. Natalia Gavrilița cheamă investitorii români peste Prut

Natalia Gavrilița, prim ministrul Moldovei
Sursa foto: G4Media.ro

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova, a fost prezentă în cadrul evenimentului organizat cu ocazia a cinci ani de activitate a Asociației Investitorilor din România. În cadrul discursului, aceasta a  amintit despre rolul antreprenorilor români pentru dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale dintre cele două state.

Asociația Investitorilor din România reprezintă principala legătură dintre mediul de afaceri din România și cel din Republica Moldova.

România, partener economic pentru Moldova

„România este principalul nostru partener economic, cu o pondere de peste 21% din valoarea schimburilor comerciale. Astăzi, în R. Moldova sunt înregistrate peste 1 500 de întreprinderi cu capital românesc.  România se află între primele trei țări furnizoare de investiții străine directe în economie”, a spus aceasta în cadrul evenimentului.

Se pare că Guvernul din Moldova a desfășurat măsuri pentru a crea predictibilitate, pentru a debirocratiza și a digitaliza interacțiunilor oamenilor de afaceri cu statul. În acest fel, Republica Moldova se poate clasa pe harta destinațiilor pentru investitorii români, conform moldpres.md.

Prim-ministrul a spus că au existat acțiuni comune între Cabinetele miniștrilor din cele două țări pentru a intensifica conexiunile economice.

„Împreună cu Guvernul României am reușit, în ultimul an și jumătate, să punem bazele unei ameliorări și extinderi a infrastructurii logistice și de transport care leagă cele două maluri de Prut. Mă refer aici la construcția viitorului pod rutier de la Ungheni sau la renovarea celui de la Galați – Giurgiulești, la pregătirea dării în exploatare a punctului de trecere de la Leova – Bumbăta sau la eforturile noastre de a implementa controlul coordonat la frontieră”, a continuat Natalia Gavrilița.

Investitorii români creează locuri de muncă pentru moldoveni

În Republica Moldova sunt aproximativ 1.500 de investitori români, care creează locuri de muncă.

„Avem și un comerț bilateral foarte activ. Circa 21% din comerțul nostru este cu România. Aș spune că România este o poartă spre piața Uniunii Europene”, a declarat aceasta.

De asemenea, aceasta a încurajat investitorii români să deprind mai multe afaceri în statul de peste Prut.

„Ne dorim ca tot mai multe firme din România să descopere piața de aici și să contribuie la creșterea sustenabilă a economiei, la crearea a noi locuri de muncă, dar și la transferul de know-how și de bune practici corporative. Vă invit să avem, în permanență, un dialog constructiv din care să reiasă cele mai bune soluții pentru ca economia  Moldovei să devină nu doar reziliență, dar și să facă față exigențelor pieței europene”, a concluzionat aceasta.

Schimburile comerciale de 3,5 miliarde de dolari

Se pare că în anul 2022, schimburile comerciale  dintre Republica Moldova și România au atins un nivel record, fiind la o valoare de aproape 3,5 miliarde de dolari. Această sută este mai mare cu 40% decât valoarea înregistrată în anul 2021, conform oficialilor de la București.

„Anul care a trecut a fost un an greu dat totuși am stabilit niște recorduri în ceea ce înseamnă schimburile comerciale, cred că depășim 40 la sută. Dacă în 2021 suma era de circa 2,4 miliarde în 2022 se va încheia undeva la 3,5 miliarde. România este fermă în ceea ce privește sprijinul pentru Republica Moldova, pe parcursul său european, este fermă în ceea ce privește ajutorul pe care vrem să-l dăm Rep. Moldova, pe parcursul său european, este fermă în ceea ce privește ajutorul pe care vrem să-l dăm Rep. Moldova. Este o nenorocire ceea ce se întâmplă în Ucraina. A provocat o criză majoră, dar această criză ne-a determinat să privim un pic mai aproape, la vecini, la frați. Avem o istorie de mii de ani care ne unește și poate că, într-adevăr această situație a fost un catalizator pentru schimburile comerciale între cele două țări”, a transmis în cadrul evenimentului organizat, George Agafiței, consilierul premierului României.