Infofinanciar > Info > Reprezentanții HoReCa expun noile probleme din sistem! Tichetele de masă sunt vizate
Info

Reprezentanții HoReCa expun noile probleme din sistem! Tichetele de masă sunt vizate

Reprezentanții HoReCa expun noile probleme din sistem! Tichetele de masă sunt vizate
Sursă foto: alephnews.ro

Cei care activează în domeniul HoReCa sunt nemulțumiți de ultimele măsuri pe care oficialii din Guvern le-au anunțat. Aceștia își doresc ca banii de tichete de masă să fie în continuare încărcate pe carduri restricționate. Conform acestora, noua politică socială are un impact crescut asupra sănătății și performanței angajaților.

Reprezentanții HoReCa cer statului să păstreze tichetele de masă pe carduri restricționate. Motivul este că, în acest fel, angajații vor fi încurajați să mănânce la prânz. Noua măsură pe care doresc să o implementeze oficialii țării ar avea efecte semnificative asupra productivității și performanței angajaților.

Tichete de masă

Conform unui comunicat de presă emis de Organizația Patronilor din HoReCa (HORA), menținerea acestor tichete pe carduri este importantă. În acest fel folosirea lor de către angajați pentru mesele de prânz va fi mai sigură.

„Anul acesta ne vedem nevoiţi constant să explicăm şi să ne opunem public unor modificări fiscale cărora nu le înţelegem sensul. Avem de această dată situaţia tichetelor. Un instrument excelent care şi-a dovedit utilitatea şi eficienţa, fie că vorbim de vouchere de vacanţă sau tichete de masă, ori cadou. Acestea au generat anual peste 3 miliarde de lei încasări la bugetul de stat şi funcţionează cu succes de peste 20 de ani în România”, este delcarația lui Ion Biriș, președintele HORA.

Bani pentru hrană

În concepția acestora, dacă sumele vor fi oferite ca alocație de hrană nerestricționată, efectele asupra angajaților vor fi negative. Aceștia sunt de părere că banii nu ar mai fi folosiți pentru mesele de prânz.

„Tichetele de masă sunt în România din 1998 şi au avut beneficii majore pentru angajaţi, care au integrat mai uşor masa de prânz în comportamentul lor. Din 2020, tichetele de masă sunt acordate exclusiv pe carduri contribuind la digitalizarea restaurantelor şi fiscalizarea veniturilor. Cardurile emise în programele sociale ale Guvernului, prin care mese calde erau asigurate pentru categoriile vulnerabile au reprezentat o modalitate de educare a populaţiei să facă plăţi cu cardul. Acest sistem funcţionează în lume în peste 45 de ţări şi în România din anul 1999, iar efectele pentru economiile statelor care le implementează sunt recunoscute de organizaţii internaţionale, precum Organizaţia Internaţională a Muncii şi OECD.

Faptul că sunt un instrument digital ajută enorm la trasabilitate sumelor cheltuite. Din nou, insistăm asupra necesităţii unui dialog şi a unei consultări cu industria pentru o schimbare care ar afecta enorm un întreg sector. Susţinem industria emitenţilor de tichete în dialogul cu autorităţile pe acest subiect şi solicităm Guvernului să păstreze sistemul de tichete de masă pe carduri restricţionate”, se mai arată în comunicat.

Misiunea organizației HORA este de a promova interesele și valorile comune ale membrilor săi. Acest lucru se întâmplă atât la nivel național cât și la nivel internațional. Reprezentanții asociației susțin investiţiile şi reprezintă afacerile din întreg sectorul. Aici se încadrează restaurantele, hotelurile, cafenelele, dar și altele, informează romaniatv.net