Infofinanciar > Info > Relațiile cu Rusia, tensionate și în viitor. Geoană: „Trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani”
Info

Relațiile cu Rusia, tensionate și în viitor. Geoană: „Trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani”

putin rusia (sursă foto: Reuters)
Sursa foto: arhiva companiei

Sâmbătă, 16 martie, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut câteva declarații cu privire la Rusia. Acesta a transmis că trebuie să ne pregătim pentru încă cel puțin câțiva ani de relații tensionate cu Federația Rusă.

Totuși, acesta a mai evidențiat un aspect. El a transmis că agresivitatea Rusiei face ca Alianța Nord-Atlantică să fie mai pregătită să descurajeze această situație.

Între 15 și 17 martie, în Rusia, au loc alegerile prezidențiale. În acest context, Mircea Geoană a fost întrebat ce înseamnă dacă Putin va fi reales.

„Dacă cineva crede că aceste alegeri sunt alegeri într-o lume democratică, este evident că nu este cazul. Este continuarea acestui regim politic la Moscova şi, din păcate, nu vedem o schimbare de abordare nici în Ucraina, nici faţă de Occident, nici faţă de NATO. Aşa că trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile cel puţin pentru o relaţie tensionată, NATO îşi face datoria, ne protejăm teritoriul şi aliaţii, ne luăm măsuri în consecinţă. O Rusie mai agresivă înseamnă un NATO mai pregătit să descurajeze această agresivitate”, sunt informațiile transmise de acesta, conform digi24.ro