Infofinanciar > Info > Cum poți să primești 72.500 de lei de la stat. Care sunt condițiile
Info

Cum poți să primești 72.500 de lei de la stat. Care sunt condițiile

cat-te-costa-izolatia-casei
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unui anunț pe care l-au făcu oficialii Guvernului, vor fi oferiți 72.500 de lei de la stat. Banii vor putea fi folosiți pentru lucrările de renovări ale locuinței. Aceștia au specificat, de asemenea, și care este procedura prin care cetățenii pot intra în posesia sumelor.

Statul oferă 72.500 de lei. Prin intermediul acestor vouchere se va putea realiza o modernizare energetică a locuințelor, prin intermediul unor lucrări care au ca scop îmbunătățirea performanței energetice.

Case eficiente

Numele programului prin care se oferă aceste sume este „Programul Național Casa eficientă energetic”. Modalitatea prin care acesta va derula este prin intermediul unei aplicații web. De realizarea acesteia se va ocupa Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Prin intermediul acestei măsuri nu este vizată decât partea exterioară a unei case. Lucrările care se pot face sunt de izolare termică a peretelui exterior și a fațadei și de înlocuire a tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, incluzând ferestre și uși. De asemenea, se mai poate izola termic și acoperișul și planșeul. Montarea unui sistem fotovoltaic de generare de energie electrică cu o capacitate de 3kW net (doar în cazul proprietarilor vulnerabili, aceștia sunt înscriși în axa 1.

Prin renovarea energetică se vor realiza obligatoriu lucrări care vor asigura o reducere minimă a consumului de energie de 30%. De asemenea, și emisiile de CO2 trebuie reduse.

Trimestrul al patrulea al acestui an reprezintă termenul până la care se poate formula Ghidul Solicitantului, publicitatea măsurii și pregătirea apelului de proiecte.

Derularea apelurilor de proiecte în care este inclusă și contractarea proiectelor are ca termen trimestrul 3 al anului viitor. De asemenea investiția trebuie realizată până la încheierea anului 2026.

Mecanismul de implementare

Vor exista două axe prin care se va realiza mecanismul de implementare a sistemului de vouchere pentru reabilitarea termică a clădirilor rezidențiale unifamiliale aparținând persoanelor fizice.

Prima axă, AXA I, spune că Programul Național – Casa Eficientă Energetic: Renovarea energetică/ instalare panouri fotovoltaice pe clădiri rezidențiale unifamiliale aparținând persoanelor din segmentul vulnerabil de populație (Alocare 267.000.000 euro – 50% din alocarea investiției).

Conform AXA II, Programul Național – Casa Eficientă Energetic: Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale unifamiliale aparținând persoanelor fizice (Alocare 267.000.000- 50% din alocarea investiției).

Mai exact, atât pentru prima axă cât și pentru cea de-a doua, valoarea voucherului este stabilită la suma de 70.000 de lei. Banii se pot utiliza pentru partea de renovări asupra clădirii. Pe lângă această sumă se va mai oferi un voucher. Valoarea acestuia este de 2.500 de lei, pentru ambele axe. Banii se pot utiliza pentru evaluările tehnice necesare pe parcursul proiectului, informează mediaflux.ro