Infofinanciar > Lumea la zi > Premieră în Mexic! O femeie ar putea prelua funcția de președinte al țării
Lumea la zi

Premieră în Mexic! O femeie ar putea prelua funcția de președinte al țării

Premieră în Mexic! O femeie ar putea prelua funcția de președinte al țării
Sursa foto: Arhiva companiei

Duminica vor fi alegerile în Mexic, iar aproximativ 100 de milioane de oameni sunt așteptați la vot. Pentru prima dată in istorie, o femeie ar putea prelua funcția de președinte al țării.

„Pe 2 iunie vom face istorie„, a declarat miercuri favorita în alegeri, candidata stângii la putere Claudia Sheinbaum, la mitingul său de sfârşit de campanie electorală, în faţa a zeci de mii de persoane adunate în Ciudad de Mexico.

„Este vremea femeilor şi a transformării. Aceasta înseamnă să trăieşti fără teamă şi fără violenţă”, a adăugat ea adresându-se femeilor mexicane.

Potrivit sondajelor, Claudia Sheinbaum este favorita cetățenilor, cu un procent de 53%. Rivala sa, Xoxhitl Galvez, se clasează pe locul al doilea cu un procent de 36%, potrivit Agerpres.ro