Infofinanciar > Info > Poșta Română se digitalizează. Investiție de 17 milioane de lei 
Info

Poșta Română se digitalizează. Investiție de 17 milioane de lei 

Consolidarea CNPR prin modernizare și investiți
Sursa foto Arhiva companiei

Poșta Română va avea o investiție de 17 milioane de lei. Acești bani se vor îndrepta spre digitalizarea companiei.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale Poșta Română, se desfășoară cel mai amre proces de digitalizare din istorie. Va avea loc modernizarea proceselor birocratice. Astfel, acestea vor ajuta atât angajații companiei, dar și clienții acesteia.

Poșta Română se digitalizează

„Implementarea sistemului ERP va transforma radical modul în care Poşta Română îşi gestionează procesele interne, aducându-ne mult mai aproape de rezolvarea rapidă a nevoilor celor aproape 8 milioane de clienţi care ne trec pragul. Acest sistem va reduce semnificativ timpul şi efortul necesar pentru activităţile administrative, fiind un ajutor în plus pentru cei aproximativ 21.000 de salariaţi”, se precizează în comunicat.

Provocările au existat și în cadrul acestui progres. Acets lucru se întâmplă din cauza parcursului birocratic prin care a trebuit să treacă Poșta Română. Acest parcurs a trebuit să fie în conformitate cu reglementările și standardele atât naționale, cât și europene.

„Eforturile susţinute ale echipei noastre demonstrează angajamentul continuu de a opera într-un mod transparent şi responsabil”, se arată în comunicatul emis de Poșta Română.

Valoarea totală pentr acest demers este de aproximativ de 17 milioane de lei.

„Această achiziţie este esenţială revigorării instituţionale a Poştei Române. Implementarea unui sistem integrat de tip ERP va contribui, atât la modernizarea infrastructurii tehnologice a companiei, cât şi la redefinirea modului prin care contribuim la economia digitală a României. Nu ne vom opri aici”, a transmis directoru general al Poștei Române, Valentin Ștefan, scrie agerpres.ro.

Ajutor pentru salariați, dar și pentru angajați

Prin intermediul acestui tip de sistem IT, poștașii vor putea livra coletele în cel mult 24 de ore. Acest serviciu va fi benefic și pentru clienți. Aceștia vor ști tot timpul unde se află coletul lor.

Acest sistem va fi benefic și în cazul transferurilor de bani. Aceștia vor ajunge pe loc la destinatari. Acest lucru se aplică și în cazul pensiilor. Acestea vor ajunge la seniori mult mai repede.

„Standardul este ca 90% din trimiteri să fie vamuite inainte sa ajungă in România, adică se trimit borderourile din tara de trimitere în cele 6 ore, 10 ore, cat durează zborul din China sau alte tări pana în România, autoritatea vamala sa proceseze aceste liste și să permită livrarea imediat cand ajung în România a aproximativ 90% din trimiteri”, a continuat directorul Poștei Române.

Compania are în vedere încă un proect. Este vorba despre construirea unor hale logistice. În interiorul acestora se vor scana și se vor sorta automat coletele. De asemenea, se vor construi și 20.000 de cutii de ridicat coletele.