Categories: Info

POLIFEST – cel mai mare târg educațional din domeniul ingineriei dedicat tinerilor pasionați de tehnologie!

UPB își va deschide porțile pentru elevii dornici să devină ingineri ai viitorului! În perioada 20-22 aprilie 2023, Universitatea POLITEHNICA din București vă invită la cea de a XII-a ediție a evenimentului care promovează educația, inovația și tehnologia, POLIFEST. Cel mai mare târg educațional din domeniul ingineriei, organizat în Campusul UPB, va conecta comunitatea viitorilor ingineri cu cele mai vizionare companii din România.

Piața muncii este într-o permanentă mișcare, astfel, colaborarea dintre mediul academic și cel economic este de o importanță vitală. Cheia pentru creșterea productivității este reprezentată de comunicarea dintre toți cei implicați în acest proces. Astfel, cel mai mare târg educațional, POLIFEST, va reuni, sub cupola Rectoratului, zeci de mii de participanți – elevi, studenți, profesori, părinți, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Universitatea POLITEHNICA din București pregătește specialiștii viitorului, vectori ai schimbării și dezvoltării societății în care trăim.

,, În cadrul evenimentului POLIFEST, Universitatea POLITEHNICA din București își va deschide porțile pentru toți cei care își doresc să facă parte din această comunitate a viitorului. POLIFEST este un eveniment cu tradiție, iar cea de a XII-a ediție va construi o punte între generații. UPB crede în colaborarea universitară ca mijloc al progresului, astfel, în fiecare an am avut alături de noi cele mai importante companii de tehnologie din ţară. Ne dorim să le oferim viitorilor și actualilor studenți UPB un mediu de formare în care să poată intra în contact direct cu cele mai mari companii de tehnologie din ţară pentru ca aceștia să aibă un avantaj competitiv pe piața muncii. Acest eveniment dedicat educației și inovației conectează elevii și studenții cu specialiștii universității noastre, cercetători sau cadre didactice. Totodată, reprezentanții mediului de afaceri nu doar că le vor prezenta cele mai noi tendințe din domeniu, ci le vor povesti și despre ofertele de angajare sau oportunitățile de internship-uri. Eforturile universității de a sincroniza programa cu piața muncii se oglindesc în rata de angajare a absolvenților UPB, în primul an după absolvire aceasta depășind proporția de 90%. ” a declarat Mihnea COSTOIU, Rector al Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti.

De la an la an, studenții UPB cresc prestigiul universității prin rezultate remarcabile în competiții internaționale, evenimente cu caracter social, proiecte de cercetare, incluziune sau evenimente științifice. Fie că își doresc să afle mai multe lucruri despre oferta educațională a celor 15 facultăți din UPB, despre cele 200 de programe de masterat, să își cunoască viitorii profesori sau colegi, să afle mai multe lucruri despre asociațiile de studenți, fie că vor să viziteze laboratoarele și amfiteatrele universității sau să participe la cursuri demonstrative și la sesiuni de socializare, elevii și studenții sunt așteptați la POLIFEST.

Campusul UPB va deveni un loc de expunere a celor mai noi tehnologii și, totodată, un spațiu de întâlnire între viitorii ingineri și liderii industriei.

Pe parcursul celor 3 zile dedicate evenimentului, participanții vor avea acces la conferințe științifice, workshop-uri, expoziții de echipamente și noi tehnologii, prezentări de oferte educaționale și oportunități de angajare, precum și la o serie de manifestări conexe. Edițiile anterioare ale POLIFEST s-au bucurat de un mare succes, fiecare eveniment în parte reunind peste 100 de companii și antreprenori și peste 10.000 de studenți, elevi și cadre didactice.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Inflația din SUA se atenuează. Prețurile de bază înregistrează cea mai mică creștere din 2021 încoace

Inflația din SUA a scăzut ușor în aprilie. A oferit o ușurare investitorilor și Rezervei…

9 minute ago

Generația Z votează. România, pe primul loc în topul european al tinerilor care merg la urne

Tinerii din Generația Z din România se află pe prima poziție în topul european în…

21 de minute ago

Veste bună pentru 3 milioane de români. Cardurile de energie vor fi alimentate cu 700 de lei

Persoanele vulnerabile vor primi sprijin pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe…

31 de minute ago

Gabriela Firea vrea să scape Bucureștiul de trafic. Ce soluție are candidata la Primăria Capitalei

Traficul din București a reprezentat mereu o problemă pentru cetățeni. Bucureștenii se plâng că petrec…

41 de minute ago

De ce nu s-a mai investit în start-up-uri în 2023? Anul acesta se schimbă lucrurile

Un start-up la început de drum are nevoie de finanțare pentru a se dezvolta. Astfel,…

51 de minute ago

Dificultăți pentru clienții unei mari bănci din România. Anumite carduri nu vor mai putea fi folosite din iulie

Cardurile Mastercard de la banca Raiffeisen vor fi înlocuite cu cele Visa. Această schimbare vine…

o oră ago

This website uses cookies.