Infofinanciar > Info > Plafonarea adaosului comercial, pericol pentru produsele românești. Micii comercianți trag un semnal de alarmă
Info

Plafonarea adaosului comercial, pericol pentru produsele românești. Micii comercianți trag un semnal de alarmă

produse românești (sursă foto: libertatea)
Sursa foto: arhiva companiei

Potrivit unor avertismente pe care le-au transmis micii comercianți, plafonarea adaosului comercial reprezintă un pericol pentru produsele românești. Mai exact, este vorba despre faptul că aceasta ar putea cauza ca unele magazine să refuze acest fel de produse. În locul acestora ar putea fi preferate produsele de import.

Plafonarea adaosului comercial pentru produsele de origine românească ar putea aduce cu sine o serie de efecte negative. Avertismentul vine din partea micilor comercianți.

Refuz din partea magazinelor

Concret, există varianta ca marile magazine să nu mai primească pe rafturi produsele autohtone care au adaosul comercial plafonat. În schimb, după cum declară Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România, proprietar și fondator al rețelei Paco Supermarkets, preferate vor fi importurile.

În prezent, oficialii din guvern consideră plafonarea adaoului comercial la 20%. Această măsură ar urma să fie implementată numai în cazul produselor românești. Însă, încă există probleme în legătură cu includerea produselor tradiționale în acest program.

O explicație despre o asemenea inițiativă a fost adusă de către ministrul Agriculturii. Acesta a evidențiat că a purtat deja o discuție cu premierul României, Marcel Ciolacu, dar și cu președintele Camerei Deputaților. Subiectul a fost o nouă lege a produselor agroalimentare românești.

Problemele plafonării adaosului comercial

„Ce se aude este faptul că se dorește plafonarea tuturor produselor românești. Noi am ridicat această problemă la întâlnirea cu Guvernul de marți, 19 martie. Trebuie să fie foarte atenți cum definesc produsul românesc.

Dacă avem lapte din import din Ungaria, cutia import din Polonia și noi doar o asamblăm în Romania, nu mai știm dacă este produs românesc. Acesta este doar un aspect. De asemeena este posibil ca unii retaileri să refuze să mai listeze produse românești plafonate în favoarea altor produse de import”, este declarația oferită de Feliciu Paraschiv.

Adaosul comercial pentru produsele tradiționale

Potrivit comercianților, cea mai mare problemă în cazul plafonării adaosului comercial pentru produsele tradiționale este faptul că nu se poate stabili cu exactitate dacă acestea au fost produse la noi în țară. De asemenea, nu se poate stabili sigur nici dacă produsele sunt românești.

Feliciu Paraschiv este de părere că oficialii ar trebui să vină cu un studiu semnificativ în ceea ce ține de impactul pe care o asemenea măsura l-ar avea asupra pieței.

„Problema aceasta are niște rădăcini foarte profunde. Trebuie să se intervină într-un fel și asupra legii etichetării pentru că pe un produs poate să scrie fabricat în UE, însă poate de asemenea să fie produs în România și să nu se specifice țara anume. Noi nu știm sigur unde este produs. Trebuie studiată situația mai bine.

O astfel de măsură are implicații foarte mari. O lege de plafonare pe 17 produse are un impact mare și impune discuții, iar o lege care să plafoneze toate produsele românești impune discuții mai aprofundate și ar trebui un studiu serios de impact. Ce înseamnă produs românesc, cum îl definim, cât la % dintre produsele care intră în componentă sunt din România și cât % nu sunt din România”, a mai declarat Feliciu Paraschiv, conform dailybusiness.ro