Infofinanciar > Info > Seniorii au de pierdut la recalcularea din septembrie. Ce transmite șeful Casei de Pensii
Info

Seniorii au de pierdut la recalcularea din septembrie. Ce transmite șeful Casei de Pensii

daniel baciu, șeful CNPP (Sursă foto: substantial.ro)
Sursa foto Arhiva companiei

În septembrie, va avea loc recalcularea pensiilor. Cu toate că unora le va crește venitul, unii seniori vor avea de pierdut.

Un milioane și jumătate de seniori vor avea pensia înghețată, conform șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu.

„E posibil ca o pensie să rămână pe loc un an pentru că au beneficiat de nişte avantaje în decursul pensionarii şi apoi să ajungă toate la acelaşi nivel”, a declarat Baciu.

Pensionarii în cauză sunt cei care au stat mai puțin de 25 de ani în câmpul muncii, notează antena3.ro.
„Cei care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creşteri mai mici, cei care nu au beneficiat de indice de corecţie vor beneficia de creşteri mai mari. Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a continuat oficialul.