Infofinanciar > Info > Petre Daea sprijină achiziționarea produselor românești. „Merită să facem ceva în interesul populației, în interesul României, în interesul producătorilor”
Info

Petre Daea sprijină achiziționarea produselor românești. „Merită să facem ceva în interesul populației, în interesul României, în interesul producătorilor”

Petre Daea Sursa foto Arhiva personală
Sursa foto: Arhiva personală

Petre Daea a fost astăzi prezent la Târgul Pescăresc de toamnă care s-a desfășurat în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Acest eveniment face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local. De asemenea, oficialul a oferit câteva informații și despre Casa de Comerț.

„În prima ediție de târg din acest an am stabilit această idee de a face un târg specific, pentru a aduce oamenii din zona Deltei, oameni deosebiți pe care îi vedeți, oameni fortificați din punct de vedere fizic, dar în același timp și curați la suflet. Curați la suflet pentru că au venit imediat la chemarea noastră și au rămas în acest echipaj al interesului cu gândul că în zilele următoare vor putea să se întâlnească cu bucureștenii pentru că acest ferm se va desfășura pe durata a 4 zile, începând de astăzi și se încheie marți. De ce? Pentru că este și Sfântul Mihai și Gavril, e zi însemnată pentru noi și pentru cei care simt că momentele acestea care ne așează îl vadul respectului față de tradiții, să poată să fie gustate de cât mai mulți români. Mă bucur tare mult că dumneavoastră ați venit astăzi și ați dat semnalul preocupării pe care o aveți și dumneavoastră alături de mine și eu alături de toți ceilalți, de Guvernul României, de toți cei care se gândesc pentru țară, în așa fel încât să putem avea cu toții satisfacția muncii.  Zi de zi, ceas de ceas suntem la dispoziția fermierilor, a producătorilor. Suntem astăzi alături de cei care caută, indiferent de zi și de vreme resursa în apele României, dar în același timp și în zonele acestea de acvacultură, unde se produce peștele, pe care cu siguranță și dumneavoastră astăzi îl veți gusta”, a declarat ministrul. 

Ce face Ministerul Agriculturii pentru a ajuta producătorii români

Conform datelor oficiale, exporturile au crescut, astfel, pe rafturile marilor magazine se găsesc multe produse ce vin din afară. Producătorii români spun că nu au unde să-și vândă marfa, iar o bună parte a procesatorilor au spus și-au micșorat și chiar închis liniile de producție.

Întrebat despre ce poate face Ministerul Agriculturii pentru ca românii să aibă mai multe produse locale, Daea a spus că „astăzi este o secvență a muncii concrete pe care o vedeți și dumneavoastră. Am spus că vom multiplica aceste târguri, le veți vedea și în alte locații în țară, în așa fel încât consumatorul să ia cât mai repede cu putință contact cu produsul pe care îl fac cei care muncesc și care își valorifică resursa pe care o au, fie că este vorba de o resursă umană, fie că este vorba de activitate. În al doilea rând, facem o serie întreagă de acțiuni privind susținerea celor care se îndreaptă pe acest culoar de valorificare a muncii lor. Știți foarte bine și vă mulțumesc că ați fost alături de noi și ați multiplicat imaginile, prin posibilitatea aceasta de a comunica e pe canalele de televiziune și nu numai cu acele secvențe ale Casei de Comerț”. 

Casa de Comerț s-a deschis 

Ministrul Agriculturii a spus că a început și activitatea Casei de Comerț. 

„Noi am dat drumul la activitatea Casei de Comerț, vă spuneam cu ceva timp în urmă, în momentul în care dumneavoastră ați participat la târgul din curtea ministerului, că în curând vom da drumul la Casă de Comerț. Iată că s-a întâmplat acest eveniment. Spun că eveniment, întrucât Casa de Comerț a fost mutilată și din punct de vedere juridic și din punct de vedere organizatoric, practic i s-a întrerupt activitatea timp de 3 ani de zile. N-a fost ușor să o punem în stare de funcționare, dar ne bucurăm că acum funcționează și că am am putut, prin Casa de Comerț, să luăm de la producătorii agricoli de legume, fructe, produsele pe care le-au realizat și să le ducem în lanțurile de magazine în așa fel încât să putem vedea și să putem și găsi în fiecare zi din ce în ce mai multe produse românești pentru a putea satisface gustul pe care-l au consumatorii, un gust care care s-a dezvoltat. Și iată că, după cum puteți observa și dumneavoastră, nu trece nimeni pe aici și prin fața ministerului, fără să intre și să aprecieze”, a susținut Daea.

Referitor la prețuri, ministrul a spus că vor exista și costuri mai reduse „în condițiile în care folosim această verigă extrem de importantă pe lanțul de comercializare. Este cunoscut faptul că unii se folosesc de momentele mai dificile prin care trecem în acest an datorită condițiilor climatice, datorită scandalului și din cauza acestui zăngănit al armelor de lângă noi și se folosesc de aceste momente dificile pentru a câștiga rapid”.

„Lucrurile se vor așeza. Acest exemplu de astăzi și multe altele vor va fi la îndemâna fiecăruia pentru a le interpreta și în același timp ar și susține. Susținem să cumpărăm produse românești pentru că merită să facem ceva în interesul populației, în interesul României, în interesul producătorilor și nu în ultimul rând, în interesul fiecăruia dintre noi, pentru că avem de unde să luăm produse și care sunt mai bune și merită să le consumăm”, a continuat acesta.