Infofinanciar > Lumea la zi > Peste 40 de state sunt interesate să adere la BRICS
Lumea la zi

Peste 40 de state sunt interesate să adere la BRICS

Peste 40 de state sunt interesate să adere la BRICS
Sursă foto: BusinessLIVE

Potrivit principalului diplomat sud-african responsabil de relațiile BRICS, peste 40 de state și-au exprima recent interesul de a se alătura la grupare, iar la o zi după ce Africa de Sud a anunțat că președintele rus Vladimir Putin nu va fi prezent fizic la summitul BRICS, care va avea loc acolo în perioada 22-24 august, Anil Sooklal și alți reprezentanți ai Ministerului de Externe au discutat cu jurnaliștii la Johannesburg.

Reuniunea la nivel înalt a națiunilor care doresc să contrabalanseze hegemonia percepută a Occidentului condus de SUA în afacerile internaționale acordă o mare prioritate întrebării referitoare la cât de departe și cât de repede să se extindă acest club, care include Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.

Conform lui Anil Sookal, 22 de state au cerut în mod oficial să se alăture la gruparea BRICS, însă acesta a menționat și că „un număr egal de țări care și-au exprimat informal interesul de a deveni membri BRICS (…) inclusiv toate țările importante din Sudul Global”, potrivit Agerpres.