Infofinanciar > Info > Pensiile vor crește din nou la 1 ianuarie! Anunțul lui Daniel Baciu
Info

Pensiile vor crește din nou la 1 ianuarie! Anunțul lui Daniel Baciu

Pensiile vor crește din nou la 1 ianuarie! Anunțul lui Daniel Baciu
sursa foto: arhiva companiei

Daniel Baciu, președintele CNPP, a declarat că pensiile vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2025. El a subliniat că „pensiile vor crește mereu de la 1 ianuarie”.

„Să știți că noua lege a pensiilor este mult mai simplă, este și mai predictibilă, pentru că avem un mecanism foarte clar de indexare a pensiilor începând cu anul viitor. Dacă înainte această indexare se făcea  din pixul politicienilor, acum lucrurile sunt foarte clare. În sensul că avem foarte clar mecanismul de indexare. Din care tot timpul pensiile vor crește de la 1 ianuarie.

Și va fi actualizat cu 100% din rata inflației. La care se mai adaugă și creșterea economică realizată prin câștigul salarial mediu brut pe economie.”, a declarat Daniel Baciu, potrivit Antena3.

Acesta a vorbit și despre ce se va întâmpla cu deciziile de recalculare ale senioriilor care nu le-au primit încă.

„Acele decizii pe care le-am anunțat că nu au fost deja trimise de către noi pentru că au fost niște motive obiective și am spus care sunt acelea, vom începe probabil ca de marți-miercuri să emitem deja acele decizii. Este vorba despre 170.000 de decizii pe care nu le-am trimis,” a explicat Daniel Baciu, potrivit Realitatea.