Patrimoniu, noțiuni introductive: De ce omul are nevoie de cultură pentru a evolua

Noțiunea de patrimoniu cultural este una esențială pentru fiecare țară în parte. E nevoie să înțelegem foarte bine însemnătatea termenului cu scopul de a aprecia bogăția și diversitatea întregii civilizații umane. Și asta în mod constant, nu doar în momente de criză. Nu ar trebui să prețuim un element de patrimoniu doar atunci când nu-l mai avem, ci în permanență. 

Conform definiției, patrimoniul cultural reprezintă totalitatea bunurilor materiale și imateriale care au o valoare culturală, istorică, artistică sau științifică deosebită pentru o comunitate sau o societate anume. Vorbim despre o moștenire ce se transmite din generație în generație, despre un tezaur care trebuie protejat și transmis mai departe.

Oamenii și patrimoniul

Din punct de vedere istoric, acest termen a început să intre în vocabularul oamenilor cândva pe la finalul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Pe atunci aveau loc explorările arheologice din Egipt, Mesopotamia, Grecia, Italia (Roma și Pompei). Oamenii deveniseră fascinați de istorie, de necunoscut, de mister și de poveștile ce se conturau ușor-ușor. Își manifestau intens setea de cunoaștere, dorința și nevoia de cultură. 

La acea vreme, au fost descoperite, restaurate și conservate comori ale lumii antice. Artefactele au ajuns apoi să fie expuse și au putut fi vizionate de publicul larg, care a avut ocazia să înțeleagă și să realizeze că acestea sunt adevărate moșteniri lăsate de înaintașii noștri.

Astfel, s-a ajuns de la structura familială la una extinsă, la nivel de comunitate, apoi la structura socială continentală și până la una mondială. Se includ la categoria patrimoniu obiceiuri, practici, tradiţii, obiecte, manifestări artistice şi valori. Iar cu trecerea anilor, odată ce a crescut interesul pentru acest domeniu, patrimoniul cultural a căpătat mai multe dimensiuni, căci astăzi avem de a face atât cu elementele și valorile materiale, cât și cu cele imateriale.

Patrimoniu în evoluție

De altfel, în anul 1994, organizația UNESCO a lansat „Strategia globală pentru o listă echilibrată, reprezentativă şi credibilă a patrimoniului mondial” (Global Strategy for a Balanced, Representative and Credible World Heritage List). Scopul inițiativei este de a extinde semnificaţia definiţiei de patrimoniu mondial. De asemenea, se urmărește şi valorificarea într-o mai mare măsură a diversității culturale şi naturale a lumii.

Iar în deceniile ce au urmat, noţiunea de patrimoniu s-a extins semnificativ. În acest fel, pe lângă ansamblul bunurilor culturale ce au o valoare universală, patrimoniul cultural, la nivel mondial, cuprinde acum şi totalitatea celor mai importante situri naturale, care sunt relevante din punctul de vedere al biodiversităţii, al fenomenelor fizice sau proceselor geologice. Pe listă se află și vestigii culturale subacvatice, dar şi expresii cultural-artistice transmise pe cale orală. În aceeași ordine de idei, vorbim și despre tradiţii specifice, despre ritualuri vechi, despre meşteşuguri tradiţionale moştenite din vremea antichității.

Noțiunea de patrimoniu cultural a evoluat de-a lungul timpului și a ajuns să reprezinte o adevărată mărturie a trecutului și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor. Toate sunt recunoscute acum ca un rezultat al interacțiunii factorilor umani cu cei naturali. Dar evoluția fenomenului este una continuă și contribuie în mod fundamental la dezvoltarea societății, a inspirat generațiile trecute, cele din prezent și va fi o cârmă pentru urmașii noștri în călătoriile spre cunoaștere. De aceea, patrimoniul cultural trebuie văzut ca o comoară care trebuie protejată.

Accent pus pe cunoaștere

Veronica Cosovan, directoarea secției „Carte veche și rară” din cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, analizează în lucrarea sa „Conceptul de patrimoniu cultural și diversele sala accepțiuni” conceptul de patrimoniu cultural al unei țări și-l descrie ca pe o „punte de legătură dintre trecut și prezent”.

Cultura este partea componentă a conștiinței sociale care exercită o puternică influență formativă asupra oamenilor, mai notează autoarea. Ea spune pe mai departe: „Putem afirma că cultura are impact asupra formării personalității omului și a demnității sale, formează particularităţile unei societăți și ale sistemului de valori culturale”.

De menționat că numeroase elemente considerate în prezent a fi de patrimoniu nu au fost construite/concepute cu acest scop la momentul inițial. Dar impactul pe care l-au avut de-a lungul timpului asupra culturii și tradiției unei societăți a făcut ca astăzi să facă parte din ceea ce reprezintă acum noțiunea de patrimoniu. De asemenea, unele creații din prezent vor fi și ele înregistrate odată cu trecerea timpului. Va depinde, bineînțeles, de relevanța pe care o vor avea din punct de vedere cultural în anii ce vin. 

Patrimoniul în diversitate

Iar elementele patrimoniului cultural amintite mai sus sunt unele diverse, vorbim despre un domeniu complex. Specialiștii au realizat o clasificare a acestora. Pe platforma online a Institutului Național al Patrimoniului (INS) regăsim următoarea împărțire:

• Patrimoniul cultural imobil – sunt introduse clădirile, siturile arheologice, grădinile și parcurile, monumentele de for public, monumentele funerare, ansamblurile de arhitectură, siturile urbane sau rurale, ansamblurile industriale sau peisajele culturale, semnificative pentru istoria unei comunități, a unei națiuni sau a întregii omeniri. În ceea ce privește patrimoniul cultural imobil sunt cuprinse toate monumentele clasate în Lista monumentelor istorice din România, dar și alte clădiri sau areale care nu sunt clasate, dar dețin o valoare arhitecturală, artistică, memorială, tehnică, peisagistică sau de altă natură. (Exemple: Biserica „Buna Vestire” din cadrul Mănăstirii Moldovița, Sarmizegetusa Regia de la Grădiștea de Munte, Centrul Istoric Sighișoara.)

• Patrimoniul cultural mobil – Dacă la categoria anterioară au fost amintite acele elemente de patrimoniu de o anumită anvergură, de această dată este vorba despre obiecte: opere de artă, obiecte de cult, unelte, cărți, hărți, monede, timbre, instrumente sau alte artefacte rezultate din activități umane, reprezentative pentru cunoștințele, credințele și valorile unei comunități, la un anumit moment în istorie. Obiectele de patrimoniu se pot regăsi astăzi în muzee, în cadrul bibliotecilor, în arhive sau pot face parte din colecții private. De menționat că o altă bună parte a obiectelor de patrimoniu nu sunt încă descoperite. Pot fi îngropate în situri arheologice, unde specialiștii sunt mereu în căutare de astfel de dovezi ale trecutului, dar și în alte locuri unde, poate, nu s-ar aștepta nimeni. (Exemple: sculptura „Sărutul” de Constantin Brâncuși, icoana „Adormirea Maicii Domnului” pictată de Pavel Zamfir.)

• Patrimoniul cultural imaterial – Dacă în rândurile de mai sus au fost scoase în evidență elementele palpabile, la această categorie amintim de practici, de reprezentări, de expresii, cunoştinţe și abilităţi, de povești, zicători, cântece și jocuri populare, dar și de diferite obiceiuri ce au o legătură puternică cu schimbarea anotimpurilor, de exemplu, de sărbători religioase sau de trecerea între diferite etape ale vieții. Tot pe partea de patrimoniu cultural imaterial menționăm și meșteșugurile tradiționale ce sunt transmise din generație în generație și care sunt practicate pentru realizarea unor obiecte reprezentative și emblematice pentru o comunitate, precum costumele populare sau diverse tipuri de vase ceramice. Un lucru important este că nu au origini exacte, ci sunt, conform specialiștilor, colective și anonime. Au fost transmise de-a lungul anilor, în majoritatea cazurilor, pe cale informală, fie în cadrul unei familii, fie în interiorul unor grupuri sociale dintr-o anumită zonă specifică. (Exemple: Colindatul de ceată bărbătească, Practicile culturale dedicate zilei de 1 Martie – Mărțișorul.)

• Patrimoniul cultural digital – Această categorie este una nouă, apărută odată cu dezvoltarea rapidă a activităților din mediul online. Cărțile digitale, filmele, arhivele, bazele de date, galeriile de fotografii, expozițiile digitale sau alte forme de experiențe de realitate virtuală sau augmentată au acum potențialul de a fi înscrise în patrimoniul cultural. Materialele digitale pot spune cu succes povestea unei societăți, fie că sunt realizate direct în mediul online, precum reconstrucțiile digitale sau animațiile, fie că sunt replici ale unor materiale ce au un suport fizic, analogic, cum ar fi documentele și fotografiile scanate. Ceea ce diferențiază elementele patrimoniului digital este faptul că sunt mai ușor accesibile pentru un număr mare de oameni. Nu au nevoie să se deplaseze din confortul propriei case, să străbată poate distanțe mari sau să aștepte la cozi pentru a intra în vreun muzeu. (Exemplu: Un scurt videoclip-documentar intitulat „România Turistică”, realizat de Televiziunea Română în anul 1983.)

 

• Patrimoniul natural – Bineînțeles, pe lângă partea culturală, elementele naturii pot face parte din istoria și povestea unei comunități sau a unei regiuni. Autoritățile din domeniu se ocupă în permanență cu conservarea formațiunilor geologice și fiziografice, de zonele delimitate care sunt habitatul speciilor animale și vegetale amenințate, chiar dacă prezintă o valoare universală din punctul de vedere al științei (Exemplu: Pădurile seculare și virgine de fag din Munții Carpați).

Așadar, patrimoniul cultural reprezintă pentru fiecare țară, fiecare societate, grup de oameni, pentru orice comunitate, o adevărată comoară inestimabilă ce trebuie să fie prețuită și protejată. Iar prin înțelegerea și respectarea patrimoniului cultural se poate construi un viitor mai bun. Protecția este astfel o responsabilitate comună a statului, a comunităților și a fiecărui individ în parte.