Infofinanciar > Info > Parlamentul European a votat astăzi bugetul pentru 2023! Au fost cerute fonduri suplimentare pentru aderarea României la Schengen
Info

Parlamentul European a votat astăzi bugetul pentru 2023! Au fost cerute fonduri suplimentare pentru aderarea României la Schengen

parlamentu european hotnews.ro
sursa foto hotnews.ro

Astăzi, 19 octombrie, Parlamentul European s-a întâlnit la Strasbourg pentru a vota propunerea de buget pentru anul următor, alături de o rezoluție propusă de Comisia pentru Bugete referitoare la negocierile cu alte instituții din statele membre în vederea acordării bugetelor în 2023.

Astăzi s-a votat de către europarlamentari propunerea de buget pentru anul viitor, precum și o rezoluție care definește obiectivele Parlamentului European  în negocierile cu alte instituții. În cadrul acestor negocieri a fost inclusă și alocarea de fonduri suplimentare pentru programele destinate protecției frontierelor României.

Fonduri suplimentare pentru aderarea la Schengen

Printre elementele propuse de europarlamentarul Victor Negrescu și preluate de forul european se numără „alocarea de fonduri suplimentare pentru programele destinate protecției frontierelor în vederea aderării României la spațiul Schengen, resurse financiare adiționale pentru gestionarea refugiaților de către statele aflate la frontiera cu Ucraina, realocarea fondurilor europene necheltuite din ciclul financiar anterior către respectivele state și creșterea sumelor destinate Republicii Moldova”, transmite PSD, potrivit Gândul.

„Un aspect important este creșterea fondurilor pentru managementul frontierelor externe ale Uniunii și faptul că, din nou, la cererea Grupului social-democrat, Parlamentul European solicită și include sume suplimentare pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. La aceste măsuri se adăugă o creștere de 210 milioane de euro pentru programul Erasmus+, atât pentru accesul la educație al tinerilor ucraineni, cât și pentru continuarea programelor de mobilitate și educaționale pentru tinerii europeni afectați de creșterea prețurilor. Sunt bucuros că un proiect pilot pe care l-am propus va permite monitorizarea copiilor veniți din Ucraina, în așa fel încât să prevenim traficul de ființe umane și să le asigurăm acestora un viitor sigur”, a declarat Victor Negrescu, potrivit Mediafax.

Fonduri pentru gestionarea efectelor războiului

„La aceste măsuri extrem de importante am adăugat acțiunile concrete legate de războiul din Ucraina, sprijinirea statelor aflate în prima linie, precum România și Polonia, precum și a refugiaților, mai ales a tinerilor și minorilor veniți din zona de conflict. Creșterea cu 250 de milioane de euro a fondurilor pentru ajutor umanitar, suplimentarea fondurilor pentru vecinătatea Estică și Sudică, în consecință și pentru Republica Moldova, și majorarea alocării cu 100 de milioane de euro pentru statele membre în vederea acordării de asistență în primirea migraților vor permite o mai bună gestionare a efectelor războiului”, a susținut europarlamentarul.

De asemenea, acesta a invitat o inițiativă din partea Comisiei Europene pentru a găsi o soluție cu privire la fondurile necheltuite alocate în perioada precedentă și utilizarea acestora pentru ajutorul țărilor cele mai afectate de consecințele războiului din Ucraina.

Marți, în Parlamentul European a fost votată o rezoluție pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen până la finalul anului în curs. Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri, iar votul decisiv va avea loc în luna decembrie.

Parlamentul European a subliniat necesitatea aderării celor două state la spațiul Schengen, având în vedere că acest lucru ar beneficia toate părțile implicate, iar condițiile tehnice pentru aderare au fost deja împlinite, făcând necesară integrarea cât mai rapidă în organizația economică europeană.