În ultimii ani au apărut în presa internațională diferite investigații, precum Pandora Papers sau Panama Papers, care vorbesc despre importanți afaceriști sau oameni politici ai globului care și-au transferat o bună parte din avere în așa-numitele paradisuri fiscale. În acest articol o să încercăm să definim ce este un paradis fiscal, care sunt motivele pentru care companiile sau miliardarii își redirecționează banii în aceste centre financiare offshore și cum încearcă statul român prin mecanismele sale să lupte împotriva acestui fenomen.
Marile multinaționale, grupurile infracționale internaționale și miliardarii globului au în comun un lucru: se folosesc de structurile economice pe care le pot crea peste noapte, în offshore, pentru a facilita de debirocratizarea paradisului fiscal, de stabilitatea politică și economică a sa, de lipsa reglementărilor, de „transparența opacă” a sistemului financiar, pentru a scăpa de impozitele naționale.
Câteva teritorii de pe acest glob și-au câștigat renumele internațional ca fiind cunoscute drept paradisuri fiscale. Fie că sunt insule sau teritorii autonome ce aparțin unui stat, care își derulează propria politică fiscală, aceste centre financiare, de multe ori cu un produs intern brut similar cu statele subdezvoltate din lumea a treia, ascund în băncile proprii zeci sau sute de miliarde de dolari. De acești bani, după cum ne spune și avocatul Constantin Neacșu, doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, nu vor beneficia oamenii de rând din statele respective, ci doar elita politică și financiară. De ce miliardarii aleg să-și păstreze banii în aceste paradisuri fiscale și care sunt avantajele lor?
„În principiu, paradisurile fiscale reprezintă țări – refugiu, care au cote mici de impozitare (aproape inexistente în anumite cazuri) și un ridicat grad de discreție fiscală. Denumirea de „paradis fiscal” tinde din ce în ce mai mult să fie înlocuită prin aceea de „paradis financiar” sau de „centru financiar offshore”. În aceste mici ţări, în marea majoritate insulare, se poate alege domeniul fiscal, baza lucrativă, se poate trăi confortabil, se pot câştiga bani sau se poate obţine cetăţenia. Pentru a profita de o slăbiciune umană (oricine este tentat să plătească taxe cât mai mici), vor exista întotdeauna teritorii care, prin legislaţie, vor dori să atragă fonduri financiare din partea altor cetățeni, acordându-se facilităţi deosebite”, ne explică specialistul în drept comercial și societar.
Avantajele unui paradis fiscal
Acest articol nu are ca scop încurajarea cititorilor ca ulterior să-și mute banii în paradisuri fiscale pentru a scăpa de impozitarea națională sau de a demoniza aceste teritorii. Majoritatea activităților economice din aceste centre financiare offshore sunt legale și chiar statele care au o astfel de legislație condamnă frauda în offshore. Pe de altă parte, nu se poate identifica o definiție perfectă a unui astfel de centru, însă putem identifica mai multe caracteristici comune pe care teritoriile cu legislație „super relaxată” de impozitare le au.
Constantin-Neacsu
„Frauda offshore reprezintă orice fel de încălcare a legii penale, având ca suport, o societate sau un cont bancar dintr-un paradis fiscal. A nu se înțelege că orice companie offshore este constituită drept paravan pentru activități infracționale. Nu, majoritatea societăților offshore, paradoxal, sunt folosite exclusiv pentru eficientizarea unor procese fiscale, fără nici o tangență penală. Doar că paradisurile fiscale constituie un magnet şi pentru traficanții de arme sau de droguri, care spală bani, prin intermediul conturilor bancare offshore. Vorbim de o lume care oferă și un refugiu sigur pentru veniturile din corupția politică, contribuind astfel la răspândirea infracționalității transfrontaliere și la facilitarea jefuirii fondurilor publice. Acest lucru contribuie la creșterea criminalității și împiedică dezvoltarea proceselor bugetare transparente în țările sărace.”, ne explică Constantin Neacșu.
În legislațiile internaționale, care reglementează și frauda fiscală, evaziunea fiscală cumulează 3 elemente: forma juridică a tranzacției este neadecvată, neuzuală; există un element intențional abuziv în alegerea formei; singurul scop al formei este de a economisi impozitul. În legislația națională, evaziunea fiscală este reglementată prin legea nr. 241/2005 și poate fi definită ca infracțiunea prin care se ascund/alterează bunuri/situații financiare în scopul clar de a nu se plăti impozitul.
România și universul offshore
Totodată, după cum ne mai menținează un specialist în drept comercial care a ales să rămână anonim: „România ar putea mâine să declare că nu va impozita nicio tranzacție a nerezidenților, din punctul meu de vedere nu vom avea investitori străini care vor da năvală la granițe, având în vedere instabilitatea politică și criza economică.”
Avocatul Constantin Neacșu este de părere că și România este un mic paradis fiscal: „Dacă stăm bine și analizăm, și România este un paradis fiscal: să plătești un impozit de 3% pe venit la un simplu S.R.L. și să nu ai un capital social denotă că suntem în prezența unui paradis fiscal. Nu mai vorbim de domeniul IT, încă extrem de stimulat.”
Consiliul Uniunii Europene a adoptat la 5 octombrie 2021 o listă cu asemenea state: Samoa Americană, Fiji, Guam, Palau, Panama, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane, Vanuatu sunt câteva exemple de state ce rar apar în atenția publicului dar ascund așa numitele centre financiare offshore. Lângă ele putem pune și Hong Kongul și Singapore, mult mai relevante din punct de vedere economic, doar la rândul lor cu o legislație fiscală favorabilă personajelor interesate de paradisuri fiscale.
Avem legislația internațională și organisme internaționale cu care autoritățile române pot comunica pentru a depista astfel de situații, însă în România, problema evaziunii fiscale prin intermediul unui teritoriu offshore este insuficient abordată ca politică de stat. „Atracția către paradisuri fiscale a evoluat exponențial în ultimii ani, atât ca număr de societăți, cât şi ca valoare a cifrei de afaceri. Potrivit unor analize, aproximativ 20% din economia românească desfășoară activități economice, în mod direct, prin sistemul offshore. Mult sau puțin, este cert că Statul român își vede bugetul consolidat văduvit, astfel, de sume impresionante, prin forțarea, de către investitori, a portițelor legale existente în legislație. Fără un cadru strict de reglementare, Statul român va continua să asiste pasiv la migraţia capitalului din România”, completează avocatul Constantin Neacșu.
Peste noapte apar în aceste paradisuri fiscale holdinguri, companii „mamă” care dețin grupuri de firme în teritoriul național și redirecționează profiturile în aceste conturi bine păzite de către consultanți fiscali bine pregătiți, avocați specializați în tranzacții offshore, de un sistem financiar care este mână în mână cu conducerea politică care ascunde averile din conturile „contribuabililor”.
„În România, se încearcă, de către Fisc, împiedicarea fraudării, prin offshore, doar că, din păcate, consultanții fiscali sunt, de multe ori, cu un pas înaintea autorităților. Cu excepția organelor de cercetare penală, cele fiscale fac doar eforturi timide de a afla în ce paradisuri fiscale ajung banii care ar trebui cheltuiți în serviciile publice”, conchide Constantin Neacșu.
