Infofinanciar > Lumea la zi > O nouă politică a YouTube. Aplicația nu mai șterge afirmațiile false despre alegerile din 2020
Lumea la zi

O nouă politică a YouTube. Aplicația nu mai șterge afirmațiile false despre alegerile din 2020

O nouă politică a YouTube. Aplicația nu mai șterge afirmațiile false despre alegerile din 2020
sursa foto CNET

YouTube va înceta să mai elimine videoclipurile cu afirmații false de fraudă la alegerile prezidențiale din 2020, a anunțat vineri platforma de socializare. Măsura, înainte de alegerile din 2024, reprezintă o inversare a politicii sale instituite după scrutinul din 2020. Compania a precizat că a șters zeci de mii de videoclipuri care puneau la îndoială integritatea alegerilor din trecut, dar acum „a venit momentul să reevalueze”.

Politica a intrat în vigoare începând cu 2 iunie. YouTube și alte platforme de socializare s-au confruntat cu presiuni intense de la alegerile din 2016 cu scopul de a se proteja împotriva dezinformării politice.

O nouă politică Youtube

Platforma deținută de Google spune că noua politică este pusă în aplicare din cauza peisajului schimbat de astăzi. „În mediul actual, am constatat că, deși eliminarea acestui conținut reduce o parte din dezinformare, ar putea avea, de asemenea, efectul neintenționat de a limita discursul politic fără a reduce semnificativ riscul de violență sau alte daune din lumea reală”, a semnalat compania într-un comunicat. YouTube a declarat că va continua să își ajusteze politicile înainte de alegerile din 2024, dar nu a oferit detalii despre ceea ce a dus la schimbarea politicii. BBC a contactat compania pentru comentarii.

Reprezentanții Youtube au adăugat că va continua să aplice alte politici de dezinformare electorală, de exemplu,în cazul videoclipurile care includ instrucțiuni înșelătoare cu privire la locul sau modul de votare. Politica de fraudare a alegerilor a fost adoptată în decembrie 2020 și a dus la ștergerea unui videoclip postat de Donald Trump pe 6 ianuarie 2021, care le spunea protestatarilor să părăsească Capitoliul SUA. Acel videoclip a căzut în dizgrație deoarece Trump a repetat, de asemenea, afirmațiile sale false privind frauda generalizată.

„Acestea au fost alegeri frauduloase, dar nu putem face jocul acestor oameni. Trebuie să avem pace. Așa că mergeți acasă, vă iubim, sunteți foarte speciali” a spus Trump în cadrul acestui clip, ce a fost eliminat din cauza sancțiunilor. O înregistrare video postată de o comisie a Congresului american care investighează revolta de la Capitoliu a fost ștearsă în 2022, deoarece și aceasta conținea un clip în care Trump repeta falsuri electorale. Compania a ridicat restricțiile asupra canalului YouTube al lui Trump, care are peste 2,7 milioane de abonați, în luna martie a acestui an. De atunci, fostul președinte a postat aproximativ 20 de clipuri scurte în sprijinul campaniei sale.

YouTube reinstituie canalul lui Donald Trump

YouTube a restabilit contul lui Donald Trump, după o suspendare de doi ani de pe platforma de partajare video. Măsura aplicată vine în urma unor decizii similare luate de Meta, care deține Facebook și Instagram, și de Twitter, deținut de Elon Musk. Fostului președinte al SUA i s-a interzis să posteze videoclipuri pe YouTube în ianuarie 2021, YouTube afirmând la momentul respectiv că canalul său a încălcat regulile privind incitarea la violență. Dar contul său este acum din nou online, potrivit contului de presă al YouTube.

„Începând de astăzi, canalul lui Donald J. Trump nu mai este restricționat și poate încărca conținut nou”, a scris pe Twitter YouTube, deținut de Google. „Am evaluat cu atenție riscul continuu de violență în lumea reală, punând în același timp în balanță șansa alegătorilor de a auzi în mod egal de la candidații naționali importanți în perioada premergătoare alegerilor. Acest canal va continua să fie supus politicilor noastre, la fel ca orice alt canal de pe YouTube.” au explicat reprezentanții YouTube.