Infofinanciar > Info > O nouă majorare a pensiilor de la 1 februarie! Cine sunt seniorii care vor beneficia de această măsură
Info

O nouă majorare a pensiilor de la 1 februarie! Cine sunt seniorii care vor beneficia de această măsură

O nouă majorare a pensiilor de la 1 februarie! Cine sunt seniorii care vor beneficia de această măsură
Sursa foto Antena 3 CNN

Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a identificat grupul de pensionari care ar urma să primească beneficii mai mari cu 10% de la 1 februarie.

„Vorbim în principal despre hotărârea Curții Constituționale numărul 650 pe 28 decembrie 2023 care spune foarte clar că pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei nu mai sunt supuși acestei impozitări, respectiv a acestei contribuții de asigurări sociale de sănătate în procent de 10%.”, a spus președintele CNPP.

Peste 200.000 de pensionari vor fi scutiți de impozit

„Dacă urmăriți site-ul portalul Casei Naționale de Pensii Publice la rubrica statistici, acolo veți observa că în această situație sunt peste 200.000 de pensionari al căror cuantum depășesc această sumă de 4000 de lei, astfel încât odată cu publicarea acestei decizii a Curții Constituționale în monitorul oficial, ea este obligatorie”, spune Daniel Baciu.

Tipărirea taloanelor de pensie a început deja, potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, care anticipează că aceasta va fi finalizată până săptămâna viitoare. El a precizat că pentru trimiterea buletinelor de pensie se va folosi Poșta Română.

”Noi deja în această săptămână am început tipărirea și reușim ca săptămâna viitoare să finalizăm acest proces de tipărire.Aceste taloane de pensii vor merge la Compania Națională de Poștă pentru a fi distribuite în teritoriu, astfel încât exact cu data de 1 februarie deja pensiile vor fi acordate”, spune președintele CNPP, potrivit Antena3 CNN.

Pensiile vor fi acordate pe 1 februarie

Mai mult, Baciu a continuat „Această contribuție de asigurări sociale de sănătate va fi restituită pe perioada exact pe data când a fost publicată în Monitorul Oficial respectiv, din 28 decembrie până cele 4 zile din luna decembrie plus luna ianuarie 2023. Începând deci cu luna februarie pensionarilor nu li se va mai reține contribuție de asigurări sociale de sănătate”, spune acesta.

El a vorbit și despre ce se întâmplă  cu „perioada 1 ianuarie 2022 – 28 decembrie 2022 exact când a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență 130/ 2022 care a reglementat practic această impozitare  a pensiilor peste 4.000 de lei. Pentru această perioadă așteptăm să fie reglementată modalitatea de restituire a acestor bani de către Parlament. Parlamentul, în momentul de față este în vacanță. Există și o notă de fundamentare în acest sens, astfel încât în perioada imediat următoare se va stabili exact modalitatea de restituire a acestei contribuții la asigurări sociale de sănătate, astfel încât în momentul când ea va fi publicat în Monitorul Oficial, o vom pune imediat în aplicare.Nu vreau ca să mă pronunț eu acum, pentru că legiuitorul va hotărî acest lucru.”, conchide Baciu.