Infofinanciar > Info > O nouă modificare în cazul locuințelor ANL. Ce doresc oficialii să elimine
Info

O nouă modificare în cazul locuințelor ANL. Ce doresc oficialii să elimine

O nouă modificare în cazul locuințelor ANL. Ce doresc oficialii să elimine
Sursa foto: arhiva companiei

Guvernul României pregătește o nouă ordonanță de urgență. Aceasta este legată de locuințele Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Închirierea acestora se face, în mod exclusiv, tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate.

Mai exact, ceea ce va fi prevăzu în ordonanță este că acestea nu se vor mai putea vinde. În plus, se vor stabili tarife minime de închiriere a locuințelor ANL. Pe lângă acest lucru, se vor aplica penalizări pentru autoritățile locale. Asta  în cazul în care acestea nu vor transfera la timp chiriile la buget.

În prezent, după cum se arată în lege, locuințele ANL pentru tineri destinate închirierii, chiar și cele construite și destinate numai pentru închirierea către tinerii specialiști din învățământ sau sănătate, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere. Cu toate acestea, este necesar ca de la data încheierii contractului să treacă cel puțin 6 ani consecutivi.

Oficialii din Guvern doresc să elimine de la procedura de vânzare locuințele pentru tineri destinate închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, informează romaniatv.net