Infofinanciar > Info > Nicușor Dan anunță ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei la iarnă. Vești bune pentru bucureșteni
Info

Nicușor Dan anunță ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei la iarnă. Vești bune pentru bucureșteni

Nicusor Dan Sursă foto Econmedia
Sursa foto: Arhiva companiei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat recent că, iarna aceasta situația sistemului de termoficare este mai bună. El a mai făcut și o serie de precizări legate de prețul gigacaloriei pentru bucureșteni.

Edilul șef al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că iarna aceasta preţul gigacaloriei rămâne plafonat. Respectiv, din prețul real de aproximativ 1.000 de lei, bucureştenii vor plăti doar 346 de lei, ca şi iarna trecută.

„Pierderile din reţea au scăzut în valoare absolută foarte mult, au crescut în procent, pentru că a fost o iarnă caldă şi vânzările au scăzut (…). Pierderile noastre sunt undeva la 20-25% iarna, undeva la 60-70% vara. Pentru că este consumul mic şi apa cu presiune mică merge prin aceleaşi găuri şi are timp să se scurgă. Și din cauză că ponderea lunilor calde a fost mai mare. Atunci şi vânzarea a fost mai mică şi procentul a fost mai mare. Dar în valoare absolută pierderile au fost mult mai mici şi indicatorul care este cel mai corect este câtă apă de adaos bagi. Adică câtă apă pierzi şi tendinţa de scădere este clară”, a declarat primarul general al Capitalei, citat de Agerpres.

Iarna asta va fi mai bine

Nicușor Dan a mai anunțat totodată ca Municipalitatea închide anul acesta şantierul din zona Apusului pe Programul Operaţional Infrastructură Mare.

„Este una dintre condiţiile pentru a trece cu finanţarea în anul viitor. În rest o să deschidem 12 şi ele cu totul sunt 25. Aceste 12 se vor termina într-un an şi jumătate, în doi”, a precizat primarul.

Acesta mai declarat că situaţia sistemului de termoficare va fi mai bună iarna aceasta decât precedenta. „Ne aşteptăm să fie mult mai puţine avarii decât iarna trecută (…), evident că o să mai fie avarii”, a explicat primarul general al Capitalei.

El a menţionat că se va lucra la magistrale până în ultima zi în care trebuie furnizată căldura cetăţenilor. Ulterior se va trece la conducte intermediare şi la reţeaua secundară, dacă este nevoie.

„Până în ultima zi în care noi trebuie să dăm căldură. Știţi regula (…), după cele trei nopţi cu mai puţin de zece grade. Până în momentul ăla putem să lucrăm la magistrale, adică la conductele de mari dimensiuni. Și atunci profităm să lucrăm până în ultimul moment. După aceea (…) perioada mai răcoroasă, că nu mai este chiar iarnă, atunci putem să lucrăm la conductele intermediare şi bineînţeles pe reţeaua secundară, dacă este nevoie”, a explicat primarul.

Diferendul cu ELCEN, aplanat

Primarul general al Capitalei a dat explicații și în legătură cu plângerea ministrului Energiei. Sebastian Burduja a reclamat în repetate rânduri că Municipalitatea nu a plătit datoria la ELCEN. Edilul general a menţionat însă că este vorba de operaţiuni administrative cu Trezoreria.

„Eu am semnat săptămâna trecută deja plata celor 400 de milioane pe care Consiliul General le-a votat acum două săptămâni aproximativ. Deci, de la noi au plecat. Am vorbit cu şeful Termoenergeticii care ne-a confirmat că au ajuns şi că o să facă plata mai departe (…). O să facă azi, dar probabil că ELCEN o să îi vadă în două – trei zile”, a mai declarat Nicuşor Dan.