Pentru industria turismului din România, 2025 este unul dintre cele mai dificile sezoane din ultimii cinci ani. Efectele sunt vizibile în gradul redus de ocupare al avioanelor și numărul zborurilor anulate, susține directorul general al companiei Fibula Air Travel România, Muharrem Mavisu.
Industria turismului din România parcurge o perioadă de contractare, apreciază Muharrem Mavisu. Directorul general al companiei Fibula Air Travel a fost invitatul ediției de luni a podcastului „Picătura de business”, moderat de redactorul-șef al revistei Capital, Sorin Andreiana.
„Anul acesta este cel mai rău sezon turistic din ultimii 10 ani. Schimbarea este dată de faptul că, în primul rând, nu există stabilitate în lume. Iar turismul este afectat primul. Erupe un vulcan, ne afectează. Vine un cutremur, la fel. Valul de inflație, crizele sociale, economice sau politice ne afectează. Din păcate pentru noi, care am lansat pachetele din toamnă, a fost și maratonul alegerilor din decembrie. A fost mare haos. Noi ne așteptam să își revină turismul, dar a urmat anularea și toți oamenii au așteptat. (…) După aceea școlile s-au închis foarte târziu. Iar ne așteptam să urmeze un boom după, dar au venit anunțurile guvernului cu alte taxe”, a explicat Muharrem Mavisu.
O scădere de minim 15%
Evoluțiile survin în contextul în care toți tour-operatorii s-au confruntat deja, în ultimii trei ani, cu pierderi. Potrivit directorului general Fibula Air Travel România, pagubele sunt deja de ordinul milioanelor de euro. Și continuă să se acumuleze.
„Se vede deja în gradul de ocupare al avioanelor și numărul zborurilor anulate de la începutul sezonului și până acum. Nu există un tour operator care să nu fi anulat niște destinații. Estimăm că va fi o scădere de minim 15% pentru sezonul acesta. (…) Vânzările nu mai sunt cum au fost. Și asta este ceva general, la toată lumea”, a subliniat Muharrem Mavisu.
Nimic nu este stabil
Din acest motiv, previziunile asupra modului în care vor evolua afacerile Fibula Air Travel România sunt neclare.
„Despre 2026 nu putem să spunem nimic, pentru că nimic nu este stabil. Este clar că acum este o teamă foarte mare. Toți tour-operatorii din piață cu care vorbim nu știu ce destinații pot să pună. Să intre la risc la Dubai? Să pună niște destinații exotice în Asia? Totul depinde de stabilitate. Anul trecut am crescut locurile pentru Dubai. Dar exact când a început sezonul nostru, din octombrie până în aprilie, treceau rachetele peste Emirate. Și imediat au scăzut vânzările”, a specificat Muharrem Mavisu.
Early booking vs last minute
Climatul de instabilitate influențează direct și evoluția prețurilor. Motiv pentru care rezervările early booking ar putea să nu mai reprezinte o soluție sigură.
„De exemplu, înainte, în anii buni, în 2016-2019, când chiar mergeau lucrurile bine, spuneam că o rezervare făcută în ianuarie este foarte bună. Existau anumite hoteluri foarte populare, în Turcia, Grecia sau alte țări, care erau pline. Recomandam early booking și se cumpărau locuri mai devreme. Dar niciodată nu știi – vin crizele sau alte evenimente. Și poți să găsești și la last minute mai ieftin cu 200-300 de euro decât la early booking. Asta depinde foarte mult de la an la an. Pentru că, atunci când lucrurile merg bine, nu găsiți locuri. România nu este o mare piață. Vin germanii, englezii, polonezii blochează camerele, blochează avioanele. Și pentru români nu rămân foarte multe. (…) Nu poți să minți clienții și să le spui că, dacă cumpără early booking, au făcut o treabă bună sau dacă iau last minute”, a detaliat Muharrem Mavisu.
Ediția integrală a podcastului „Picătura de business” este disponibilă pe canalul YouTube „HAI România” și poate fi vizionată aici.
