Infofinanciar > Info > Ministerul Turismului anunță investiții majore! Bani grei plătiți de stat pentru a atrage turiștii străini
Info

Ministerul Turismului anunță investiții majore! Bani grei plătiți de stat pentru a atrage turiștii străini

Ministerul Turismului anunță investiții majore! Bani grei plătiți de stat pentru a atrage turiștii străini
turism-romania brasov.net

Daniel Cadariu, Ministrul Turismului a anunțat că guvernul urmează să investească 1,48 milioane de euro pentru  promovarea  României în rândul   destinațiilor turistice. Guvernul își propune să atragă atât turiști interni cât și străini. Este vorba despre cetățeni ai Germaniei și Marii Britanii, principalele furnizoare de turiști în Europa.

Programul de promovare în mass-media urmează să fie derulat toamna aceasta, mai exact între semptembrie și octombrie.

Peste un milion de euro va fi alocat pentru promovarea turismului românesc

Daniel Cadariu a anunțat că investițiile urmează să fie împărțite după cum urmează: 409.000 euro vor fi destinați dezvoltării platformei romania.travel; 250.000 euro pentru angajarea de influenceri, meniți să promoveze România potențialilor turiști; 627.000 euro pentru promovarea României ca destinație turistică, prin intermediul canalelor mass-media în Germania și Marea Britanie; și finalmente, 200.000 euro pentru promovarea internă. Ministrul Turismului notează că numărul de turiști a înregistrat o creștere de 37% în primele 6 luni ale anului 2022. Comparativ cu anul 2021, România a fost vizitată de aproximativ 4,4 milioane de turiști, 600.000 dintre aceștia au fost cetățeni străini.

Un document al Ministerului Turismului arată: „În vederea atingerii obiectivului strategic de creștere a notorietății destinației turistice România, prin comunicarea elementelor diferențiatoare, pe piețele externe vizate, este necesară dezvoltarea unei campanii integrate de marketing și comunicare, incluzând componentele TV și online, profitând de oportunitățile de pe piețele vizate, astfel încât promovarea să se realizeze într-o manieră sustenabilă, care să ajute la evidențierea valorilor românești. (…)

După cum este cunoscut, în prezent, marketing-ul principalelor destinații turistice se realizează, în principal, online. Lipsa promovării online echivalează cu absența de pe piața turistică internațională. De aceea, obiectivele strategice ale promovării turistice online trebuie să urmărească creșterea conștientizării la nivel global a ofertei românești de turism și concentrarea pe produsele/piețele/segmentele cu cel mai mare potențial”, relatează profit.ro

Promovarea este prinicipala problemă a turismului românesc

În trecut, Cadariu a declarat pentru Antena3 că principala problemă turismului românesc este promovarea: „Avem ce oferi. Într-adevăr, e o problemă a noastră de 30 de ani, pe componenta de promovare. Suntem mult rămaşi în urmă, din păcate”, a subliniat ministrul care a spus apoi că se încrede în potențialul României de a ajunge pe harta turistică a lumii. „Pas cu pas putem să promovăm. Eu am făcut foarte multe deplasări în teritoriu, am aproape 20 de întâlniri în teritoriu și  de fiecare dată am încercat să vizitez ceva în zona respectivă și să înțeleg ce se întâmplă și la nivel local și zonal. Şi sunt extrem de multe inițiative care și funcționează în ce înseamnă promovare”, a relatat Ministrul Cadariu în cadrul emisiunii Antena3.

Acum, Cadariu a vorbit și despre voucherele de vacanță acordate anul acesta. Valoarea lor însumează 252 milioane de euro, însă nu toate instituțiile au îndeplinit condițiile necesare pentru a primi voucherele.