Infofinanciar > Info > Ministerul Sănătății modifică accesul vizitatorilor în spitale. Care sunt noile reguli decise
Info

Ministerul Sănătății modifică accesul vizitatorilor în spitale. Care sunt noile reguli decise

alephnews.ro
FOTO: alephnews.ro

Persoanele care au rudele sau prietenii internați în spitalele din România trebuie să țină cont de noile reguli atunci când au de gând să-și viziteze apropiații. Durata vizitei va fi limitată la 30 de minute pentru pacienții aflați în saloanele spitalelor, iar pentru  cei aflați în secțiile ATI, vizita nu poate depăși 10 minute, potrivit unui Ordin emis de Ministerul Sănătății.

Detalii despre starea de sănătate a unui pacient vor putea fi livrate și telefonic, însă, numai în baza unui cod unic atribuit pacientului la internare. ”Este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienților în unitățile sanitare publice”, se precizează în Ordinul Ministerului Sănătății.

Programul de vizită al pacienților

Accesul vizitatorilor este stabilit de conducerea unităților sanitare, programul de acces are o durată minimă de 4 ore în intervalul orar 10.00-20.00 de luni până vineri iar în weekend vizitele se pot efectua în intervalul 9.00-20.00.

Timpul acordat vizitei nu poate depăși 30 de minute, excepție făcând doar secțiile ATI. În situația unor evenimente epidemiologice deosebite, în compartimentele fără risc, durata vizitei poate fi limitată la 15 minute, programul de vizită este suspendat dacă persoana vizitată poate dezvolta forme severe de boală.

Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute sau a celor aflați în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor halucinogene. Vizitatori itrebuie să poarte echipament de protecție în funcție de gradul de risc al secției, unitatea sanitară asigură în mod gratuit echipamentul de protecție. De asemenea, vizitatorii trebuie să respecte instrucțiunile personalului medical.

Cum se pot obține informații despre starea pacientului

Pacienții internați în spitale vor primi un cod unic, comunicat ulterior apropiaților. Informațiile despre starea pacientului vor fi oferite după confirmarea codului unic. Unitățile sanitare au obligația de a implementa și elabora proceduri de implementare a unui sistem de informare referitor la starea pacientului în termen de maxim două ore de la internare, fie telefonic, prin sms sau la cerere. Solicitanții vor primi informațiile următoare: secția sau salonul unde este internat pacientul respectiv, etajul și numele medicului curant.

Pacienții aflați în stare terminală pot fi vizitați la orice oră și pot beneficia de compania unui însoțitor permanent. Prevederile art. 1 stipulează, în cazul pacienților aflați în stare terminală, mai puțin cei internați în secțiile ATI, faptul că rudele pot vizita pacientul zilnic, indiferent de oră.

În situația în care pacienții suferă de un handicap locomotor, accesul insoțitorilor poate fi permanentă, cu obligativitatea respectării măsurilor interne de prevenire a răspândirii infecțiilor și cu acordul șefului de secție, potrivit profit.ro.