Infofinanciar > Esential > Meseria care definește excelența: desenator de ziare
Esential

Meseria care definește excelența: desenator de ziare

Meseria care definește excelența: desenator de ziare
Foto: arhivă personală

Știe mai toată lumea, după 1990, cred că existau sute de publicații în România. Mai bune, mai proaste, rudimentare, alb-negru cu un partial color de sepia, ma rog, care cum putea. În 2000, deja se făcuse o triere și s-a constatat (ceea ce în Occident exista de zeci de ani) că și felul în care arăta publicația avea mare însemnătate.

Așa a apărut o meserie nouă, parte a designului universal. Convivial, o vom numi așa: desenator de ziare. Acela era omul care croia, într-un tot unitar, cum arată publicația, de la copertă la ultima pagină. Cristian Lipan este un desenator de publicații. Probabil cel mai premiat dintre desenatorii de gazete din România.

Tentația frumosului tipărit

Cristian Lipan este brăilean. De mic s-a remarcat ca fiind foarte talentat la desen. Înainte de Revoluție, în 88, după armată a lucrat în Centrul de Proiectări Judeţean ca desenator la elicoptere. ”Arhitecţii mă vroiau în echipele lor. În ’88. Desenam planşele de blocuri, am prins perioada când se făceau cele mai frumoase, moderne blocuri. Făceam și caricature pe care le întindeam pe frânghie, ca rufele, în taberele de turism-alpinism unde participam” a declarat Cristian pentru Capital.

Unul dintre multele certificalte ale lui Cristian Lipan

Unul dintre multele certificate ale lui Cristian Lipan

”După Revoluție, în 90, simţul meu de aventură m-a împins către jurnalism. Am participat la lansarea primului ziar desenat de mine, Orizont Ecologic. Apoi am făcut Punctul – logo, grafică, articole. Ne-am luat legitimaţii de jurnalist semnate de Cornel Nistorescu, de la AZR (Asociaţia Ziariştilor Români) şi am lucrat la Expres. Am făcut apoi Jurnalul de Brăila, un local din reţeaua Jurnalul Naţional, rețea coordonată editorial de Marius Tucă”, povestește Cristi Lipan.

A mai lucrat la Libertatea din Brăila, fostul ziar comunist, am fost angajat la Evenimentul Zilei de chiar Ion Cristoiu, la biroul teritorial Brăila-Galaţi. ”În ’98 am fost premiat cu o excursie în Grecia pentru cele mai multe ştiri publicate într-o lună (98 sau 99). Era un ziar mare. Avea tiraj 1 milion de exemplare”, spune Lipan.

”După asta, am creat de la zero primul “meu” ziar. În 99, Brăileanul. Desenat de mine. Redactor-şef, grafica, editoriale. Iar de aici „s-a rupt filmul”, s-a schimbat macazul. Spre desenul de ziare”, subliniază designerul nostru.

Un design deosebit pentru o publicație deosebită

Vremea premiilor internaționale

Viața l-a mai plimbat pe Cristi Lipan și prin alte redacții. A lucrat la Trustul de Presă Evenimentul Românesc, girat de Ion Cristoiu și Vlad Pufu, unde a redesenat ziarul Şansa Buzoiană. A lucrat și pentru Monitorul de Galaţi, dar își dorea să ajungă la  Viaţa liberă, cel mai tare ziar din Galaţi. Și a ajuns. În 2003.

”Atunci cred că am introdus la editarea grafică programul InDesign. Toate ziarele din România erau lucrate pe Pagemaker sau Quark Express. InDesign era un soft revoluţionar, l-am învăţat singur, am stors tot din el, am creat style-uri automate, composite”, mărturisește Lipan, care încă voia mai mult.

”Am găsit pe net competiţia de concept şi design celebră European Newspaper Award. Am fost invitat de fondator, Prof. Norbert Küpper, renumitul designer de ziare din Germania, la Congresul care urma să aibă loc la Viena. Erau acolo 500 de oameni din toată Europa, manageri, designeri, redactori etc. Acolo am făcut cunoştinţă cu designul ziarelor europene, cele mai renumite. First class. În 2004, am participat pentru prima dată la European Newspaper Award, în concurs. Am luat primele două premii pentru România. Pagina 1 şi ultima, categoria Olympic Games Athena. De aici totul a explodat în supernova”, ne mai spune Cristian.

Cristian Lipan

Cristian Lipan

”După succesul cu Viața liberă, Aurelian Amurăriței, un managerul Adevărul, m-a chemat, în vara lui 2005, să redesenez acest ziar. În septembrie, am lansat primul redesign al ziarului. După un an, al doilea. În acest interval, am obtinuț 6 premii de excelență pentru categoriile Front Page, Inside Pages with Advertising și Typography/fonts use, la European Newspaper Award. Structura laborioasă a ziarului, în stil american broadsheet, a rezultat într-un design de ziar de tip quality. Noul logo Adevărul – actual și astăzi – a fost creat de mine…”, punctează desenatorul de ziare.

Numai în top

Din acel moment, nimeni nu l-a mai dat jos pe Cristian de pe podium.

Obținerea unui impact vizual perfect

Obținerea unui impact vizual perfect

În 2007, Dragoș Stanca, pe atunci manager al Catavencu SA,  l-a chemat pe Cristian să desenez o nouă publicație, de business. ”În mai 2007 am scos pe piață ziarul Business Standard. În trei ani consecutiv, cu patru versiuni de redesign, am obținut 23 de premii de excelență la European Newspaper Award, Society for News Design (Best Newspaper Design) și trofeul XMA Cross Media Awards 2009/WAN-IFRA. Pentru categoriile Front Pages, Special Pages, News Pages, Inside Pages with Ads, Innovation, Illustration, Photography cut, Typography/fonts use, Visualization, Feature Design Section, Feature Design Pages. În decembrie 2009, acest ziar a fost închis. Însă cred că încă deține recordul românesc, și poate nu numai, la sofisticare, anvergură editorială și la numărul de premii per an”, ne spune Lipan.

” Din 2011, am intrat pe scena competiţiei International Creative Media Award soră a European Newspaper Award, în domeniul corporate: logo, brand, reviste, ziare B2B şi B2C, broşuri, cataloage, anuare etc… Am câştigat cu România: Delta Concept, Delta catalog (în română, engleză, franceză şi arabă) Delta Beton, Idezio catalog doi ani, Idezio identity, Vertical Design, logo, identity, broşuri, Viaţa liberă etc şi chiar două premii în premieră “Best of Decade” 2010-2020… posibil că am uitat ceva dar whatever… alături de marile companii europene, BMW, Opel, Audi, ArcelorMittal, Bosch, Deutsche Bank, Mann, Bayer, UniCredit, Rewe etc etc…”, mai declară Cristian Lipan.

Campionul fonturilor

„Mă bucur să văd cum s-a realizat acest proiect. Când un ziar face o schimbare de calitate a designului, acest lucru face competitorii să stea departe. E întotdeauna o experienţă ciudată când îmi văd fonturile vorbind o limbă străină pentru prima dată, mai ales un font care a fost creat pentru o publicaţie pe care o citesc de obicei. Deşi nu ştiu româneşte, sunt mulţumit să văd în Business Standard că fontul şi layoutul se unesc pentru a da acel ton calm şi respectabil pe care eu şi Paul Barnes am încercat să-l insuflăm fontului Guardian Egyptian: sentimentul că poţi avea încredere în orice e scris cu aceste litere.  A fost o experienţă interesantă să văd cum, în ultimii ani, designul de online a început să-l influenţeze pe cel de ziare (după ce, multă vreme, această influenţă exista doar în direcţia opusă), iar Business Standard nu este o excepţie. Când sunt folosite bine, aceste detalii de pe Web dau ziarului o notă de apropiere şi sentimentul relevanţei în peisajul actual de media, aşa cum se vede şi din aceste pagini”, Christian Schwartz, faimos designer de fonturi (Stag şi Guardian fonturile utilizate în Adevarul, Business Standard, Puterea), SUA.