Infofinanciar > Esential > Marcel Ciolacu a intrat în cursa alegerilor prezidențiale. Care sunt șansele de câștig ale premierului
Esential

Marcel Ciolacu a intrat în cursa alegerilor prezidențiale. Care sunt șansele de câștig ale premierului

Marcel Ciolacu a intrat în cursa alegerilor prezidențiale. Care sunt șansele de câștig ale premierului
Sursa foto Arhiva companiei

Jurnaliștii Mirel Curea, Dan Andronic și Robert Turcescu au fost prezenți în cadrul podcastului de pe pagina de YouTube. Cei trei au vorbit despre decizia premierului Marcel Ciolacu de a candida la prezidențiale, dar și despre șanșele lui de a ocupa locul la Cotroceni.

Se pare că această candidatură nu a fost o surpriză pentru nimeni. Totuși, șansele lui de a câștiga funcția de președinte al României vor depinde de contracandidatul din turul doi. 

Șansele lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale

„Dacă intră cu Simion, câștigă detașat. Dacă intră cu Lasconi, Geoană sau Ciucă, am îndoieli. Hai să vedem care sunt variantele, pentru că există la ora actuală o tendință în cadrul USR-ului de a-l susține pe Geoană. S-ar putea să mai vedem tot felul de surprize. Marea problemă a PSD-ului întotdeauna e că electoratul de stânga e limitat. Cam ce ia în turul doi, cu aia rămâne. Pentru că pe partea cealaltă, chiar dacă au accente puternice de stânga, toți se consideră de dreapta. De aia spun că dacă nu intră în tutul doi cu George Simion, va fi greu să câștige. Nu zic că nu o poate face și în alt scenariu, ci doar că va fi greu”, a transmis Dan Andronic. 

Robert Turcescu spune că acesta ar fi motivul pentru care George Simion va avea mai multe apariții în zone surprinzătoare. „Pentru că Ciolacu îl va sprijini în această campanie electorală ca pe un frate”, a completat acesta.  

„Eu cu cine votez?”

Mirel Curea a făcut o comparație a situației alegerilor din România cu cele din America. Totuși, o diferență ar fi reprezentată de faptul că americanii chiar dacă sunt „măscărici”, tot e „ceva de capul lor”.

„Eu mă uit la americani și râd și mă crucesc de situația în care au ajuns în care au de ales între doi defecți. Domnilor, defecții ăia între care au ei de ales măcar au ceva carte, au ceva performanțe în viață. Kamala Harris a fost procuror șef. Trump un om, un miliardar care a luat-o de la zero de două-trei ori, adică e ceva de capul lor chiar dacă par a fi niște măscărici”, a spus Curea.

Într-o situație asemănătoare s-a aflat și România și încă se află în ceea ce privește alegerile prezidențiale. Mirel Curea spune că singura excepție de la această regulă a fost Emil Constantinescu.

„Da parcă acum e mai rău ca niciodată. Chiar nu este absolut niciun candidat are să aibă vreun discurs interesant, care să spună un lucru cât de cât interesant, care să aibă o viață cât de cât marcată de morală. Te uiți la ei tot cu chestii din astea, când au dat de bani își lasă nevestele alea cu care au tras de sărăcie ca să se încurce cu niște puștoaice, cum dau de bani cum și-au luat costume de 6 mii de euro. Au niște vieți… Eu nu i-aș invita pe ăștia la mine în casă. Nu le-aș prezenta-o pe nevasta mea, nici pe fiică-mea. Nu mi-aș lăsa nici pe câini să se joace cu ei. Din păcate, unul dintre ei trebuie ales de noi”, a completat jurnalistul. 

Întregul podcast poate fi urmărit aici.