Infofinanciar > Info > Marcel Ciolacu cere „regândirea de priorități” pentru renegocierile PNRR
Info

Marcel Ciolacu cere „regândirea de priorități” pentru renegocierile PNRR

Ciolacu, Sursă foto: Libertatea
Sursă foto: Libertatea

Șeful Executivului Marcel Ciolacu ar urma să conducă o ședință de Guvern în după-amiază zilei de 31 iulie, în care ar urma să se discute pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) după cum informează Guvernul.

La ultima ședința ținută cu privire la PNRR, Ciolacu a cerut miniștrilor care se ocupă de coordonarea reformelor asumate de țara noastră să se concentreze în următoarea perioadă pe „regândirea de priorități şi reajustarea de proiecte”, astfel încât să se realizeze renegocierilor PNRR până la data de 31 august.

„Toți miniștrii care coordonează reforme trebuie să facă un efort pentru a regândi priorități se a reajusta proiecte. Deci vara aceasta, îmi pare foarte rău, nu vom avea concedii. Suntem într-o cursă contratimp să accesăm toți banii europeni disponibili”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.