Infofinanciar > Info > Majorări de salarii pentru profesori! Sorin Cîmpeanu face anunțul
Info

Majorări de salarii pentru profesori! Sorin Cîmpeanu face anunțul

sorin-cimpeanu-salariile-profesorilor-
sursă foto: playtech.ro

Cadrele didactice din România vor avea parte de salarii mai mari. Anunțul vine de la ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat faptul că salariile profesorilor ar trebui să crească din septembrie 2023, asta doar în cazul în care noua lege a Educaţiei va fi adoptată de Parlamentul României.

„Este pentru prima oară când o lege sectorială are un articol care se referă la salarizare. E vorba de salarizarea profesorului debutant, care trebuie să fie făcută la nivelul salariului mediu pe economia naţională. Dacă nu înţelegem acest lucru, toate celelalte măsuri sunt degeaba, pentru că educație fără profesori este imposibil de realizat. Atunci când salariul cadrului didactic debutant va fi la nivelul salariului mediu pe economia națională raportat la anul fiscal precedent încheiat, toate celelalte salarii în educație vor trebui să crească”, a declarat Sorin Câmpeanu în cadrul unei emisuni Antena3, joi 28 iulie.

Impactul pe care îl va avea majorarea de salarii

Ministrul Educației susține că aceste majorări se vor înregistra la o valoare procentuală de 43% și găsește acest proces unul care va avea un impact bugetar gradual: „Impactul creșterilor salariale la nivelul impactului întregii legi, este de 25 %, doar 25 %. El trebuie să intre în vigoare încă de anul viitor. Dacă intră din septembrie înseamnă că din 25 % avem doar 4 luni din cele 12 luni. Deci este un impact bugetar gradual pentru unele măsuri, este un impact bugetar care intră de la 1 ianuarie, așa cum am spus”.

„Eu voi face tot ce pot și cei care susțin educația sunt convins că vor face tot ce pot să fie adoptată din această formă, cel puțin în punctele esențiale, precum salarizarea”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Posturi de dascăl scoase la concurs

Anul acesta au fost 5.193 de posturi de titularizare scoase la consurs, iar Ministrul Educaţiei a declarat pentru B1TV că anul viitor vor fi disponibile până la 25.000 de noi astfel de posturi, deoarece vor fi disponibile şi acele locuri care nu au normă întreagă.

„Am avut discipline precum Sociologie sau Filozofie în care au fost câte doar trei posturi în toată ţara. Pentru a fi titularizabile, adică pentru a fi ocupate pe perioadă nedeterminată, adică pentru a oferi şansa acelui profesor de a contracta, spre exemplu, un credit la bancă. La Geografie, doar nouă posturi în toată ţara au fost, dintre care niciunul în mediul rural”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Reforma sistemului de învățământ prevede și diferențierea între salariile profesorilor, în funcție nivelul de experiență al acestora, astfel încât să fie păstrată o ierarhie între cadrele didactice, scrie Evenimentul Zilei.