Categories: Lumea la zi

Lumea este îngrijorată! Erdogan avertizează despre posibilitatea unui „alt Cernobîl” după discuțiile cu Zelenski

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei a discutat cu Volodimir Zelenski, șeful statului atacat de Putin despre producerea unui dezastru nuclear în Ucraina. În discuție au fost aduse și îngrijorările liderului ONU, Antonio Guterres referitoare la centrala nucleară, care se află sub stăpânirea rușilor.

Guterres a transmis faptul că orice fel de deteriorare la nivelul centralei nucleare ar fi similară cu o „sinucidere”: „trebuie să spunem lucrurilor pe nume – orice potențială pagubă pentru Zaporojie este o sinucidere”.

„Suntem îngrijorați. Nu vrem un alt Cernobîl”, a declarat Erdogan în timpul unei conferințe de presă în orașul Lviv din partea estică a Ucrainei, conform kyivpost.com.

ONU trebuie să intervină curând

Aceste vizite au apărut pe fondul „provocărilor” care au apărut la Zaporojie. Mai multe atacuri s-au produs în proximitatea centralei nucleare, iar din această cauză Zelenski a cerut în repetate rânduri la ONU securitatea în această zonă.

„Având în vedere numărul de arme care se află în prezent pe teritoriul centralei nucleare, precum și bombardamentele provocatoare repetate, există o probabilitate ridicată a unui atac terorist pe scară largă la instalația nucleară”, a spus Zelenski.

România afectată de norul radioactiv

Rusia a făcut publică harta cu țările care ar fi afectate de „norul radioactiv” de la centrala Zaporojie. Printre țările vizate se numără și România. Acest nor ar putea ajunge până la Marea Baltică, atingând Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, dar și Belarus, aliații rușilor. Totuși, aceste evoluții ale norului vor fi doar dacă se va face eliminarea a 25% din conținutul radioactiv al unui reactor nuclear de la Zaporojie.

Șeful trupelor de protecție împotriva radiațiilor ale Forțelor Armate Ruse, Igor Kirillov a transmis faptul că în cazul unei evoluții negative a situației actuale se poate ajunge la închiderea centralei nucleare.

„Am dori să vă atragem atenția asupra faptului că, în cazul în care evoluția negativă a situației legate de bombardarea centralei nucleare de către Ucraina continuă, problema trecerii unităților 5 și 6 în rezervă poate fi luate în considerare, ceea ce va duce la închiderea centralei nucleare de la Zaporojie”, a transmis acesta.

Este exclusă pacea în momentul actual

De asemenea, Erdogan a asigurat sprijin pentru țara lui Zelenski: „în timp ce ne continuăm eforturile pentru a găsi o soluție, rămânem de partea prietenilor noștri din Ucraina”.

Au apărut și câteva nemulțumiri pentru liderul de la Kiev, când a auzit faptul că Rusia este gata „pentru un fel de pace”. Zelenski a transmis faptul că este exclusă orice pace cu Rusia, până când aceasta nu va părăsi teritoriul ucrainean: „mai întâi ar trebui să părăsească teritoriul nostru și apoi vom vedea”.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Președintele Argentinei a promis o „terapie de șoc fiscală”. Până acum a provocat numai durere

De când președintele argentinian autointitulat anarho-capitalist, Javier Milei, a lansat terapia de șoc economică în…

5 minute ago

Ungaria nu vrea să participe la acțiunile NATO pentru ajutorarea Ucrainei. Szijjártó: „Vrem să ne ţinem departe”

Guvernul maghiar refuză să participe în vreun fel la pregătirea militarilor ucraineni sau la livrarea…

18 minute ago

Opinie Wall Street Journal: De ce vrea Rusia să domine Africa?

Pe fondul crizelor care zguduie lumea în Orientul Mijlociu, Europa și Indo-Pacific, știrile din Niger…

26 de minute ago

Atenționare din partea Poliției Române. Românii cad victime unei noi metode de înșelăciune

Conform unui avertisment transmis de reprezentanții Poliției Române, în ultimele zile este activă o nouă…

37 de minute ago

Locul lui Prigojin, ocupat de o femeie! Cine este „protejata” promovată de Putin

Mira Terada este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost extrădată…

45 de minute ago

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

59 de minute ago

This website uses cookies.