Conform secretarului de stat în Transporturi, lucrările pentru lărgirea la 4 benzi pe Prelungirea Ghencea au început. Acest sector de drum face legătura între Cartierul Latin și Pasajul Domnești.
Cu toate acestea, Irinel Ionel Scrioșteanu a precizat că această lucrare are un grad ridicat de complexitate. Acest sector se află pe raza mai multor autorități locale, iar traficul este foarte intens în zonă.
„Este o lucrare complexă, din punct de vedere al densității rețelelor de utilități, din prisma faptului că amplasamentul se află pe raza administrativ teritorială a mai multor autorități locale dar și pentru că sunt valori foarte intense de trafic auto”, a spus secretarul de stat în Transporturi, potrivit economedia.
