Infofinanciar > Info > Lovitură dură pentru profesori. Ministerul Educației îi arde la buzunar
Info

Lovitură dură pentru profesori. Ministerul Educației îi arde la buzunar

Protest profesori
FOTO: Realitatea.net

Ministerul Educației, condus de fosta consilieră a Președintelui Klaus Iohannis, a trimis o circulară Inspectoratelor școlare prin care a anunțat că profesorii care au boicotat activitatea nu-și vor mai primi drepturile salariale aferente zilelor de protest, prin urmare dascălii nu vor primi salariul întreg în luna mai.

În documentul trimis de ministerul Educației în  teritoriu este precizat faptul că în formula de calcul a salariilor este inclusă prezența la unitatea de învățământ în conformitate cu activitățile prevăzute în fișa postului și cu prevederile legale.

Circulara trimisă de ministerul Educației

„Vă rugăm să vă asigurați că drepturile salariale aferente lunii mai 2023 sunt corect calculate și în concordanță cu documentele din care rezultă atât prezența la unitatea de învățământ, cât și desfășurarea activităților prevăzute în fișa postului, conform legii.

Astfel, statele de plată a salariilor se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat. Inspectoratele școlare județene/ISMB, la validarea statelor de plată a salariilor, vor verifica respectarea întocmirii corecte a acestora de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe baza timpului efectiv lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a transmis ministerul Educației.

Potrivit dailybusiness, oficialii aflați în subordinea Ligiei Deca au luat această hotărâre după ce liderii sindicali din educație i-au îndemnat pe directorii unităților din învățământ să raporteze pontaje false, fară a preciza și zilele în care profesorii nu au participat la ore, chiar dacă sindicaliștii au precizat că orele vor fi recuperate de îndată de profesorii vor reveni la catedre.

Peste 130.000 de angajați din invățământ protestează în continuare

Peste 134.000 de  profesori și angajați ai sistemului de Învățământ au intrat în a 11-a zi de protest.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi, 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei” se arată într-un comunicat de presă.

Totodată, sindicatele profesorilor au consemnat faptul că datele pe care le are ministerul Educației au fost raportate la numărul total al salariaților din învățământ, producând astfel,confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă”.

În contra partidă Deca a precizat că greva demarată de profesori este la un pas de a fi declarată ilegală, aproximativ 53% dintre angajații din învățământ protestează în continuare în pofida datelor pe care le-au înaintat sindicatele profesorilor.

Portalul Edupedu.ro a precizat că 15.000 de persoane au renunțat la grevă din care mai bine de 10.000 sunt cadre didactice.