Infofinanciar > Info > Locuințele cu risc seismic nu vor mai fi locuite! Câți bucureșteni sunt în pericol
Info

Locuințele cu risc seismic nu vor mai fi locuite! Câți bucureșteni sunt în pericol

alephnews.ro
sursa foto alephnews.ro

Un proiect de lege aflat în Parlament interzice închirierea apartamentelor care se află în blocuri cu risc seismic de categorie I. Autoritățile invocă necesitatea de a proteja dreptul la viață al altor persoane.

În prezent, este permisă închirierea apartamentelor din blocurile cu risc seismic de tip I, însă utilizarea acestora în scopuri comerciale nu este permisă.

Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația locuință din clădirile încadrate în raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente”, se arată în proiectul de lege.

Peste 500 de blocuri sunt în categoria de risc seismic I în capitala României, dintre acestea, 350 se află în centrul și prezintă un risc ridicat de prăbușire în caz de cutremur, scrie Ziare.com.

Locuințele cu risc seismic dispar din uz

Guvernul a aprobat încă din martie 2023 o lege care interzice închirierea sau cedarea apartamentelor din blocurile cu risc seismic I. Legea se află în dezbatere în parlament și prevede că contractele de închiriere vor înceta automat în 30 de zile de la întocmirea raportului de expertiză tehnică pentru locuințele deja închiriate.

Potrivit propunerii legislative, în legea cadru 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor – care reglementează programul național de consolidare, în scopul accelerării măsurilor instituite de către autorități – se introduce un alineat nou la art. 5 (3). „Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația locuință din clădirile încadrate în raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente.”