Infofinanciar > Info > Lista pentru alegerile europarlamentare! BEC a comunicat ordinea de pe buletinele de vot
Info

Lista pentru alegerile europarlamentare! BEC a comunicat ordinea de pe buletinele de vot

Interesul României pentru alegerile europene crește
sursa foto arhiva companiei

Biroul Electoral Central a comunicat luni că a fost determinată ordinea de afișare pe buletinele de vot a partidelor politice, alianțelor electorale și politice, organizațiilor cetățenilor din minoritățile naționale și a candidaților independenți, prin tragere la sorți.

Potrivit unui comunicat al BEC, pe buletinul de vot pe prima poziţie se va afla Uniunea Democrată Maghiară din România, scrie News.ro.

Locurile următoare sunt:

– poziţia 2 – Alianţa Electorală PSD PNL;

– poziţia 3 – Partidul Reînnoim Proiectul European al României;

– poziţia 4 – Alianţa AUR;

– poziţia 5 – Partidul Umanist Social Liberal;

– poziţia 6 – Alianţa Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei;

– poziţia 7 – România Socialistă;

– poziţia 8 – Partidul România Mare;

– poziţia 9 – Partidul Patrioţilor;

– poziţia 10 – Partidul Alternativa Dreaptă;

– poziţia 11 – Partidul S.O.S. România;

– poziţia 12 – Partidul Diaspora Unită.

De asemenea, candidaţii independenţi vor fi trecuţi pe poziţiile 13, 14, 15 şi 16, în ordinea înregistrării candidaturilor, respectiv Pîrvănescu Paula-Marinela, Gheorghe Vlad-Dan, Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel şi Şoşoacă Dumitru-Silvestru. Potrivit sursei citate, tragerea la sorţi a fost efectuată de către preşedintele Biroului Electoral Central, judecător Vasile Bîcu, potrivit Digi24.