Info

Leul românesc crește în fața dolarului! Moneda națională s-a depreciat față de euro

Lei și euro, Sursă foto: Dreamstime
Sursă foto: Dreamstime

Banca Națională a României (BNR) a emis marți noul curs valutar. În cadrul acestuia, este evidențiată valoarea leului românesc în comparație cu celelalte monede internaționale importante, precum euro, dolar sau franc elvețian.

Astfel, conform ultimelor cotații oferite de BNR, euro a crescut cu 0.0016 lei și a ajuns la valoarea de 4.9474 lei. Astfel, un leu românesc, este echivalentul a 0,20 de euro. 

În ceea ce privește dolarul american, acesta s-a depreciat în fața monedei naționale cu 0.0155 lei. Astfel, USD valorează marți 4.6346 lei, cotație în scădere față de ziua precedentă, când acesta valora 4.6501 lei.

Potrivit noului curs BNR, francul elvețian a crescut astăzi cu 0.0040 lei, ajungând la valoarea de 5.0289 lei. Comparativ cu ziua precedentă, cotația acestuia este în scădere față de leul românesc cu 0.0040 lei (de la 5.0249 lei).

Lira sterlină a scăzut marți cu 0.0076 lei, ajungând la valoarea de 5.5878 lei. Luni, moneda din Regatul Unit era echivalentul a 5.5954 lei.

Rubla rusească a scăzut cu 0.0006 lei. Moneda a ajuns astfel la valoarea de 0.0637 lei. Luni, rubla rusească valora 0.0643 lei. 

Noul curs al BNR arată că gramul de aur s-a scumpit marți cu 0.8635 lei, ajungând să valoreze 270.6553 lei.

Cea mai mare cotație a gramului de aur a fost atinsă pe data de 7 martie 2022, când acesta era echivalentul a 293.9846 lei.

De cealaltă parte, cea mai mică valoare a gramului de aur a fost înregistrată pe 4 februarie 2022, când acesta s-a vândut cu 251.5569 lei.

Leul românesc, pariu câștigător în 2023

Directorul de Trezorerie în cadrul CEC Bank, Ionuţ Lianu, a susținut că leul, în opinia sa, va fi un pariu bun în 2023. De asemenea, expertul le-a recomandat românilor să economisească pe cât de mult posibil în această monedă.

„Dar dacă ne uităm la curs trebuie să ne uităm şi la dobânzi. În ceea ce priveşte moneda în care trebuie să economisim – din punctul meu de vedere este clar leul. Aşa cred că a fost şi în ultimii zece ani. A fost o depreciere în fiecare an, dar care nu a reflectat întru totul diferenţialul de dobânzi”, a spus acesta, într-un interviu acordat celor de la Bursa.

„În ceea ce priveşte randamentele, cred că principala întrebare ţine de care va fi noua normalitate. Pentru că ceea ce s-a întâmplat în ultimii zece ani nu a fost ceva normal, pe scara istoriei. Oare ne putem întoarce la dobânzile şi randamentele care au fost până în acest an, de exemplu? Personal tind să cred că era banilor ieftini s-a terminat sau cel puţin ia o pauză momentan (…). Probabil că, dacă nu mai apar alte războaie sau Lebede Negre, noul nivel de echilibru va fi mai sus decât cel din ultimii ani, atât din punctul de vedere al dobânzilor cât şi al inflaţiei”., a mai adăugat Ionuț Lianu.