Infofinanciar > Lumea la zi > Legături diplomatice între Iran și Egipt. Împăcare după 40 de ani de dispute
Lumea la zi

Legături diplomatice între Iran și Egipt. Împăcare după 40 de ani de dispute

Legături diplomatice între Iran și Egipt. Împăcare după 40 de ani de dispute
sursă foto: arhiva personală

După mai bine de 40 de ani de relații tensionate, statul Iran speră la o reluare a relațiilor diplomatice cu rivalul său politic, Egiptul.

Discuțiile au fost promițătoare până acum, iar ambele țări sunt pe o cale bună pentru a-și depăși diferențele și pentru a deschide în curând un nou capitol diplomatic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani.

Restabilirea relațiilor diplomatice dintre Iran și Egipt

Restabilirea relațiilor ar fi benefică nu numai pentru cele două națiuni, ci și pentru lumea islamică. În special, pentru palestinieni, în contextul actualului conflict din Fâșia Gaza, a declarat Kanaani.

Președintele iranian Ebrahim Raisi și omologul său egiptean Abdel-Fattah al-Sissi s-au întâlnit pentru prima dată în noiembrie, la un summit islamic. Summitul s-a desfășurat în capitala saudită, Riad.

Potrivit presei iraniene, cei doi președinți au convenit asupra unui plan de acțiune pentru a rezolva diferențele  din trecut. Și pentru a facilita o reluare a relațiilor.

Cei doi au vorbit la telefon săptămâna trecută pentru a discuta despre ultimele evoluții din Fâșia Gaza și despre planul de acțiune, potrivit biroului prezidențial iranian.

Tensiuni între țări

Relațiile dintre Teheran și Cairo au fost tensionate în ultimele patru decenii. Cairo a sprijinit națiunile arabe sunnite. Acestea sunt adesea în competiție cu Iranul dominat de șiiți. De asemenea, Egiptul a încheiat un acord de pace cu Israelul, pe care Iranul îl consideră inamicul său principal.

Ultimul șah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi a murit în Egipt în anul 1980. El a fost exilat în timpul Revoluției islamice din 1979. Acesta a fost înmormântat la Cairo.

Deși cele două țări au menținut deschise canalele diplomatice în ultimii ani, nu au făcut schimb de ambasadori, potrivit Yahoo News