Infofinanciar > Info > Iohannis merge la Paris. Președintele participă la o reuniune de lucru a NATO
Info

Iohannis merge la Paris. Președintele participă la o reuniune de lucru a NATO

Iohannis merge la Paris. Președintele participă la o reuniune de lucru a NATO
Sursa foto: Arhiva companiei

Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis se va deplasa luni la Paris. Președintele participă la o reuniune de lucru a NATO privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Klaus Iohannis va participa la reuniunea de la Paris organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron. Pe agenda NATO se află evoluția conflictului ruso-ucrainean și implicațiile asupra securității europene și euroatlantice. De asemenea, se vor discuta și opțiunile pentru intensificarea asistenței pentru Ucraina.

Este prima participare a lui Iohannis după ce și-a depus candidatura pentru funcția de secretar general al NATO. Accesul în funcție necesită unanimitatea celor 31 de state membre, conform g4media.

Premierul olandez în exercițiu, Mark Rutte, este considerat favorit în cursa pentru șefia NATO. Acesta se confruntă însă cu opoziția unor aliați de pe frontul estic, precum Bulgaria, Ungaria, Turcia și România.