Infofinanciar > Info > Investițiile imobiliare rămân de mare interes. Clădirile de birouri, în topul tranzacțiior din România
Info

Investițiile imobiliare rămân de mare interes. Clădirile de birouri, în topul tranzacțiior din România

Prețuri la imobiliare - sursa foto - antena3.ro
Foto: antena3.ro

Afacerile ce sunt bazate pe investiții în active imobiliare rămâne de mare interes în România. Se estimează că, acum, în piață, se discută tranzacții cu active cu o valoare cumulată de circa 1,2 miliarde de euro.

De altfel, de la începutul anului, volumul tranzacțiilor imobiliare a totalizat peste 600 milioane de euro. Din această sumă, 315 milioane de euro s-au tranzacționat în primul semestru.

”Interesul pentru achiziții imobiliare în scop investițional rămâne ridicat în ciuda creșterii accelerate a dobânzilor bancare, investitorii cu acces la capital văzând în plasamentele imobiliare instituționale o bună modalitate de a se proteja de efectele inflației”, spune Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox.

”În acest context, lichiditatea pieței rămâne la un nivel ridicat și cele mai multe tranzacții aflate în curs de negociere continuă fără modificări semnificative. Clădirile de birouri, cea mai tranzactionată categorie de active în ultimii patru ani, își mențin atractivitatea pe fondul revenirii treptate a angajaților la birou, un interes ridicat fiind manifestat însă și pentru parcuri de retail sau magazine de tip big box”, a mai declarat  Moga.

Clădirile de birouri, la mare preț

În 2022, cel puțin până acum, clădirile de birouri au fost cele mai tranzacționate, cu 65% din volum, acestea fiind urmate la mare distanță de retail (17%) și hotelier (6%).

Afacerea anului, înregistrată în primul semestru a fost achiziția de către grupul austriac S Immo a Expo Business Park, zonă de birouri cu o suprafață de 41.500 metri pătrați dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziției.

De altfel, cele mai multe tranzacții înregistrate în 2022 au avut ca obiect imobiliare din București, Capitala atrăgând 83% din volumul total al investițiilor.

Despre randamente

Randamentele prime s-au stabilizat în prima jumătate a anului, doar pe segmentul industrial fiind consemnată o compresie de 25 de puncte de bază.

”Având chiriile denominate în euro, contracte de închiriere și coeficienți de indexare la rata inflației din Uniunea Europeană, activele imobiliare cu profil instituțional, care beneficiază de un mix de chiriași cu reputație, vor continua să atragă interesul investitorilor locali și internaționali. Fundamentul acestui interes rămân în permanență chiriașii, fie că vorbim de retaileri, distribuitori, bănci sau companii IT, a căror evoluție a continuat să fie pe un trend general pozitiv în ciuda tuturor dificultăților din ultimele 30 de luni”, adaugă Cristi Moga.