Ministerul Energiei pregătește o Ordonanță de Urgență pentru un program de investiții. Acesta vizează alocarea a 500 de milioane de euro pentru SACET-uri (Sisteme de Alimentare Centralizată cu Energie Termică). Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Ordonanța este acum în proces de avizare.
„Avem pe circuitul de avizare o Ordonanţă de urgenţă pentru un program de investiţii numit „Energie verde”, sau ceva de genul acesta, care alocă încă 500 de milioane de euro pentru SACET-uri şi pentru investiţii în eficienţa energetică în oraşele care s-au angajat să devină neutre din punct de vedere climatic în cadrul Misiunii M100. Deci pentru oraşele care nu au prins bani în apelul Fondului pentru modernizare vom avea un instrument alternativ finanţat de la bugetul de stat prin emisiunile de obligaţiuni verzi”, a spus Burduja, potrivit Agerpres.