Infofinanciar > Info > Intră banii în noiembrie. Când își vor primi seniorii pensia
Info

Intră banii în noiembrie. Când își vor primi seniorii pensia

Intră banii în noiembrie. Când își vor primi seniorii pensia
Sursa foto Arhiva companiei

A venit cea de-a doua lună de toamnă. Aceasta este cea de-a doua lună în care seniori vor primi pensia majorată. Pentru noiembrie nu a existat o modificare a calendarului de acordare a pensiei. Totuși, ar putea exista anumite întârzieri pentru cei ce o primesc cash.

Acest lucru este stric din vina calendarului. Ziua de 1 noiembrie pică vinerea. Astfel, pensionarii trebuie să aștepte câteva zile pentru a primi banii.

Când ajunge pensia la români în noiembrie?

Acest lucru nu se întâmplă și în cazul seniorilor ce primesc pensia pe card.

În mod normal, pensia trebuie să ajungă prin intermediul poștașului în zilele de 1-15 ale lunii. Pentru că 1 noiembrie pică vineri, nici pe 2 și 3 noiembrie nu se vor livra pensiile deoarece sunt zile de weekend. Astfel, livrarea propriu zisă a veniturilor va începe pe data de 4 noiembrie

Pensionarii care primesc banii pe card au o dată prestabilită. Astfel, ziua de 12 noiembrie este dedicată acestui lucru. Conform Casei de Pensii, banii nu vor ajunge mai târziu de data de 13.

Dacă va ajunge pensionarul cu banii acasă și nu găsește beneficiarul, atunci acesta trebuie să meargă la ghișeu pentru a-și ridica pensia. Totuși, termenul de ridicare a banilor este unul destul de strâns. Acesta este de doar două zile.

„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii, de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată. Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs”, a transmis Casa Națională de Pensii Publice, conform romaniatv.net.

Recalcularea din septembrie

În luna septembrie a acestui an s-a aplicat noua Lege a pensiilor. O bună parte a seniorilor au primit venituri mai mari în urma acestei acțiuni. De asemenea, oficialii au asigurat românii că nicio pensie nu va scădea după recalculare.

„Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Deci dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care aţi primit-o în luna august, atunci veţi rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august”, a transmis în august ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.