Infofinanciar > Info > Informații despre poziția României în „Air Schengen”! Ce trebuie să știe călătorii
Info

Informații despre poziția României în „Air Schengen”! Ce trebuie să știe călătorii

Informații despre poziția României în „Air Schengen”! Ce trebuie să știe călătorii
sursa foto arhiva companiei

După cum este deja foarte bine cunoscut, de la data de 31 martie România și Bulgaria inaugurează intrarea în „Air Schengen”.

Așadar, după această veste, călătorii trebuie să afle cum funcționează această schimbare. Pentru lămuriri a vorbit chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI. Acesta susține că începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă, pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară.

„Dorim să prezentăm şi să lămurim toate aspectele ce ţin de măsurile dispuse de Ministerul Afacerilor Interne începând cu data de 31 martie 2024, respectiv măsurile necesare odată cu intrarea României în spaţiul Schengen, când vor fi ridicate controalele la frontieră pe spaţiul aerian şi maritim. Această situaţie nu impune nicio obligaţie suplimentară pentru pasageri. Obligaţiile suplimentare sunt exclusiv în sarcina autorităţilor”, a declarat Bogdan Despescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Aeroportul Internaţional Henri Coandă .

El a arătat că anul trecut prin aeroporturile din România au trecut 23 de milioane de pasageri, potrivit Ziare.com.

„Analizele cu privire la necesarul de forţă au avut la bază informaţiile din anul 2023 şi în urmă cu mai mulţi ani. Pe aeroporturile din România, au fost înregistrate, în anul 2023, peste 160.000 de curse – 66% dintre acestea fiind Schengen – şi mai bine de jumătate din cele Schengen pe Aeroportul Otopeni. Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva la aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca, cu aproximativ 3 milioane, şi Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Din totalul pasagerilor, 300.000 au fost minori, iar în cazul a 2.500 dintre aceştia s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară”, a spus Despescu.