Infofinanciar > Info > Inflația va crește accelerat în 2022! Ce prognoze face BNR pentru anul 2023
Info

Inflația va crește accelerat în 2022! Ce prognoze face BNR pentru anul 2023

Inflația va crește accelerat în 2022! Ce prognoze face BNR pentru anul 2023
Sursă foto: Credit Fix

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, va prezenta, în cursul zilei de luni, Raportul trimestrial aspra inflaţiei. Instituția pe care o are în subordine a transmis, săptămâna trecută, printr-un comunicat de presă, că rata anuală a inflaţiei va crește temperat până la finalul anului 2022, ca mai apoi aceasta să înregistreze o scădere graduală, până la nivelul de o cifră în semestrul I 2024.

Isărescu a transmis în luna august că inflația la finalul anului va fi la 13,9%, în timp ce la finalul lui 2023 aceasta va fi la 7,5%.

În luna octombrie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,32%, de la 15,88%, valoare înregistrată în septembrie. Această coborâre a avut loc în condițiile în care, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 20,58%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 14,37%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,31%, scriu cei de la Agerpres.

Prețurile, în creștere

Analistul economic, Adrian Negrescu, a încercat să ofere o definiție a sintagmei „inflație actuală” și să le spună românilor la ce trebuie să se aștepte în perioada următoare.

„Știrea despre inflația din octombrie este ca un banc. Prețurile nu au scăzut, așa cum pare la prima vedere, ci au crescut, într-adevăr, ceva mai puțin față de luna anterioară.

Scăderea ratei inflației în octombrie, pe ansamblu, este rezultatul efectului de bază. Prețul gazelor, de exemplu, nu a mai crescut cu 70% cum a fost în septembrie, ci cu „doar” cu 40,8%, astfel că media era normal să arate mai bine”, a explicat analistul pentru ziare.com.

Nivelul de trai scade

Negrescu a mai subliniat faptul că nivelul de trai din țara noastră este în continuă scădere, lucru ce face viața cotidiană din ce în ce mai grea românilor.

„Îngrijorător este faptul că cele mai mari scumpiri sunt la produsele alimentare de bază. Zahărul (+62,6%), uleiul (+43,6%), cartofii (+40,6%), untul (+39,3%) se află în prim-plan, alături de produsele de panificație (+34,7%).

Puneți la pachet scumpirea energiei electrice (+27%) și a gazelor (+40,8%) și veți constata că nevoile de bază ale populației sunt sub un continuu asalt, iar rezultatul este o scădere semnificativă a nivelului de trai, mai ales a categoriilor foarte vulnerabile, cum sunt pensionarii, cei plătiți cu salariul minim, dar și familiile cu copii”, a mai transmis Adrian Negrescu.

Oameni mai săraci

Analistul economic a mai avertizat că toate aceste statistici cumulate vor impinge în perioada următoare mai mulți oameni din țara noastră în pragul sărăciei.
„Altfel spus, chiar dacă din statistici vom afla, probabil și în lunile următoare, că ne merge mai bine, în realitate puterea de cumpărare va continua să scadă, iar tot mai mulţi oameni se vor adânci în sărăcie.

La fel se întâmplă și cu creșterea economică, umflată de inflație. Pare că ne merge bine, dar în realitate stăm din ce în ce mai prost”, a subliniat Negrescu.