Info

Impozitul pe proprietăți nu va crește anul acesta! Când trebuie să ne așteptăm la majorări

bani, sursa foto - cancan.ro
sursă foto: cancan.ro

Potrivit mai multor surse din sfera politică, liderii coaliției de guvernare au renunțat la creșterea impozitului cu 50% pe proprietăți. Această măsură ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2025, după alegerile din 2024. Un raport final asupra Ordonanței privind majorarea impozitelor locale va fi luată de Comisia de Buget din Camera Deputaților marți, 15 noiembrie.

„Se renunță la grila notarială, deoarece nu se putea aplica din 2023. Renunțăm și la pragul de 0,1% din Ordonanța din vară, dar și la majorarea valorii de impozitare. Impozitele pe proprietate vor rămâne la nivelul din Codul Fiscal actual”, au mărturisit voci pentru Europa Liberă.

Această măsură, lansată inițial în spațiul public de PSD, a fost ulterior acceptată și de PNL. Însă, în cele din urmă, cei care au refuzat implementarea acestui amendament au fost primarii din administrațiile locale, scriu cei de la Libertatea.

Prin Ordonanța 16 din iulie 2022, Guvernul a decis să majoreze plafonul minim pentru impozitele pe proprietate, de la 0,08% la 0,1% din valoarea clădirii. Însă Senatul a decis să reducă plafonul la 0,08%, introducând însă o valoare impozabilă cu 50% mai mare, prin care prețurile proprietăților s-ar fi dublat în localitățile care se află la pragul minim de taxare.

Ce modificări se efectuau impozitului pe proprietate

Potrivit vicepreședintelui Asociației Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), Adrian Vâscu, principalele modificări fiscale ce puteau fi aduse impozitării pe proprietate sunt:

– va exista o singură cotă de impozitare pentru clădirile rezidențiale și o singură cotă pentru clădirile nerezidențiale, indiferent de tipul proprietarului, persoană fizică sau juridică

– a dispărut intervalul de cote de impozitare și s-a stabilit doar nivelul minim, respectiv: 0,1% pentru clădirile rezidențiale și 0,5% pentru clădirile nerezidențiale

– valoarea impozabilă va fi preluată din Studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

– impozitul se va calcula în continuare separat pentru clădiri și terenuri

– s-a menținut principiul calculării impozitului pentru clădiri din cele două componente: valoarea impozabilă și cote de impozitare

– pentru terenuri s-a menținut același sistem ca cel prezent, fiind aplicat doar tabelul cu indici de actualizare care exista în articolul 457

– clădirile cu utilizare mixtă  au aceeași trimitere la studiile de piață, ca valori impozabile, fiind definit ca utilizarea majoritară (peste 50 la sută, dovedită cu documente) va genera utilizarea finală rezidențială sau nerezidențială

– autoritățile locale vor întocmi notificări (doar clădirile rezidențiale fiind cca. 9 milioane) pe care le vor transmite fiecărui contribuabil și care vor conține valoarea impozabilă și cota de impozitare

– mai este prevăzut că cine nu răspunde în 30 de zile, și-a dat acordul tacit asupra informațiilor primite. Nu se prevede ce se întâmplă în cazul în care vor exista contestații ale sumelor transmise de către primării

– în cazul în care autoritățile nu vor identifica în studiile de piață valorile impozabile, sau când acestea sunt mai mici decât cele anterioare, s-a prevăzut ca în cazul clădirilor rezidențiale să se aplice prevederile art. 457, valabil la 31.12.2022 (adică cel tocmai modificat) adică o referință circulară imposibil de aplicat

– în cazul clădirilor nerezidențiale, în aceeași situație a neîncadrării în studiile de piață sau a valorii rezultate din acestea, inferioară valorii anterioare, se va utiliza valoarea anterioară.