Se pare că unii români se vor confrunta cu dificultăți majore în 2025. Mai exact, anumiți cetățeni vor avea de suportat taxe extrem de mari. Este vorba de românii care au proprietăți în Germania. De la 1 ianuarie 2025, aceștia vor plăti un impozit majorat. Potrivit datelor, unii cetățeni ar putea scoate din buzunar chiar și 1.000 de euro în plus față de 2024.
Românii care au proprietăți în Germania vor fi puși la plată. Aceștia vor avea de suportat taxe mult mai mari. Noile tarife se aplică începând cu 2025.
Taxe mai mari în 2025
Anul 2025 vine la pachet cu taxe mai mari pentru românii care au proprietăți în Germania. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale Federale, impozitul pe proprietate a fost recalculat în unele orașe și municipalități. Până în acest an, această taxă a fost calculată pe baza valorilor vechi ale proprietăților din anii 1930. Fiind adaptat tariful, oamenii vor trebui să plătească câteva sute de euro în plus. În unele cazuri, plata suplimentară se va ridica și la 1.000 de euro.
Proprietarii de imobile comerciale ar urma să beneficieze de pe urma acestei recalculări a impozitului pe proprietate. Cele mai afectate persoane vor fi cele care dețin case unifamiliale. Acestea se vor confrunta cu costuri mult mai mari pentru a plăti taxele la stat. Un proprietar spune că impozitul a crescut de patru ori mai mult în comparație cu 2024. „Se știa că pentru unii va fi mai mult și pentru alții mai puțin, dar de patru ori mai scump – nu mă așteptam la asta”, spune un proprietar din Köln.
Cum se calculează impozitul pe proprietate
Potrivit datelor, mai mult de o treime din proprietarii de locuințe din Germania vor trebui să plătească taxe mai mari. Calculul oficialilor pentru noul impozit a fost realizat în trei pași. S-a luat în calcul valoarea proprietății, cifra impozitului și rata de evaluare.
Principalul factor luat în vizor este valoarea terenului pe care se află locuința. De asemenea, se ia în calcul și valoarea chiriei nete. Aceasta din urmă poate avea fluctuații deoarece depinde nivelul chiriei stabilit în cadrul unui municipiu.
Pentru a contracara creșterile de valoare apărute, cifra de impozitare se reduce la aproximativ 1/10 din valoarea anterioară. La nivel de calcul, au fost semnalate diferențe majore între tarifele din 1930-1935 și prezent. De asemenea, în final, autoritățile ajustează ratele de evaluare. Scopul este ca reevaluarea impozitului pe proprietate să nu afecteze extrem de mult veniturile. Având în vedere aceste schimbări, multe persoane se vor confrunta cu noi costuri, conform România TV .
