Pensionarii așteaptă cu nerăbdare luna ianuarie. Asta deoarece vor primi pentru prima dată pensia majorată. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a asigurat seniorii că pensiile lor vor fi virate la timp în prima lună a anului viitor. Banii urmând să fie depuși în conturi începând cu data de 3 ianuarie.
„În ianuarie, pensiile vor crește. Vor crește cu majorarea deja anunțată de 13,8%. Sigur că românii își vor primi pensiile la timp, ca și până acum. Am văzut declarațiile panicarte, populiste făcute de unii sau de ceilalți și chiar îi rog să fie mai rezervați în privința aceasta. Fiindcă, pe de o parte, creează o neliniște românilor și care nu are nicio legătură cu realitatea.
Pe de altă parte, în ceea ce privește modul în care agențiile de rating și alte instituții care sunt foarte atente la ceea ce se întâmplă în România, în mediul economic, în ceea ce privește partea de buget de stat, de politici macroeconomice, este foarte important să fim responsabili și să nu facem declarații care nu se regăsesc în realitate și care sigur produc efecte negative”, a declarat ministrul Muncii, potrivit Mediaflux.