Infofinanciar > Info > Ministrul Grindeanu anunță redeschiderea circulației pe Valea Oltului: „N-a fost simplă decizia”
Info

Ministrul Grindeanu anunță redeschiderea circulației pe Valea Oltului: „N-a fost simplă decizia”

Ministrul Grindeanu anunță redeschiderea circulației pe Valea Oltului: „N-a fost simplă decizia”
Sursa foto: Arhiva companiei

După ce s-a confruntat cu numeroase proteste din partea șoferilor, Sorin Grindeanu, a anunțat data când se va relua circulația pe Valea Oltului. Ministrul Transporturilor și-a justificat decizia impopulară prin pericolul întârzierilor și al penalităților.

Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, au efectuat miercuri o vizită de lucru pe şantierul de pe Valea Oltului. Cu această ocazie, premierul l-a felicitat ministrul Transporturilor pentru „decizia bărbătească” de a închide circulația. La rândul său, Grindeanu s-a declarat mulţumit de evoluția lucrărilor şi a anunțat când se va relua circulaţia în zonă.

„Progresul este de la 50%, cam unde eram săptămâna trecută, la aproape de 75%, deci suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulaţia. N-am niciun fel de motive în acest moment, nici eu, nici domnul director Pistol, nici ceilalţi colegi să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine. S-a lucrat în această perioadă consistent. Dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la aceste procente de 75%”, a declarat Grindeanu.

Primul ministru a înţeles

Ministrul Transporturilor a profitat de ocazie și a venit cu o serie de justificră vizavi de decizia închiderii circulaţiei.

„N-a fost simplă decizia. Sigur, primul impuls, îţi vine să spui nu, să se amâne. Aşa cum s-au făcut lucrurile de fiecare dată în România. Mai spun o dată: amânarea lucrărilor în această lună, de la început de iulie, cred că 8 iulie s-a închis traficul, până în 9 august, săptămâna viitoare, ar fi însemnat o întârziere de un an şi penalităţi de 80 de milioane de lei. Eu mulţumesc pentru suport, am explicat foarte bine primului ministru (…) Primul ministru a înţeles. Am avut şi suportul său şi am avut suportul în primul rând al celor care au lucrat. Pentru că degeaba închideam dacă nu mergeau foarte bine şi nu făceau acest progres. Sper să nu fie cu deochi şi ultima săptămână să se desfăşoare în acelaşi ritm. Astfel încât, aşa cum am spus, săptămâna viitoare termenul maxim, cel anunţat de noi de 9 august, să se redeschidă traficul, să fie respectat acest termen”, a precizat ministrul Grindeanu.

Sunt posibile restricții de trafic

Ministrul Transporturilor a răspuns indirect și uneia dintre principalele critici aduse deciziei sale. Astfel, Grindeanu a explicat că lucrul pe timp de noapte nu a putut fi o soluție pe Valea Oltului. Potrivit acestuia, soluția nu ar fi pututu fi aplicată din cauza lucrărilor de defrișare cu utilaje mari, care ar fi putut pune în pericol viaţa muncitorilor.

Oficialul a mai precizat că mai sunt posibile restricții de trafic și după termenul de 9 august. Acestea se vor aplica însă doar pe unele porţiuni cu trei benzi. În astfel de situații se va închide una dintre ele dacă e nevoie.

„Preocuparea noastră nu e doar pentru a se termina până pe 9 august aceste lucrări. Preocuparea noastră e şi după, de a avea siguranţă, de a se monta plase, de a se monta acei parapeţi. Chiar după reluarea traficului, lucrările care vor continua aici, pe aceste drumuri de acces, pe tot ceea ce va face compania, să evite situaţiile în care pietre, lemne, bolovani să ajungă în şosele. E una din preocupările noastre”, a mai declarat ministrul Grindeanu, citat de Agerpres.