Infofinanciar > Vocile afacerilor > Gala Excelenței în Management, Milica Madadi, Fundația Rădăcini Grup: „Proiectul nostru a ajuns la cea de-a opta ediție”
Vocile afacerilor

Gala Excelenței în Management, Milica Madadi, Fundația Rădăcini Grup: „Proiectul nostru a ajuns la cea de-a opta ediție”

Milica Madadi sursa foto Christian Blancko
sursa foto Christian Blancko

Astăzi în cadrul evenimentului organizat de revista Capital Milica Madadi a fost premiată la categoria Educație și Cercetare pentru „Inițiativa de a oferi burse de studiu pentru elevii din mediul rural”.

„Eu trebuie să vă mulțumesc pentru acest premiu. Este primul premiu pe care l-am primit, prin urmare sunt foarte emoționată și flatată. Despre proiectul nostru pot să vă spun că am ajuns la cea de-a opta ediție. Sprijinim sute de copii din mediul rural, copii din medii academice cu dificultăți materiale. Suntem foarte fericiți să-i sprijinim în drumul lor. Aceștia acum sunt la facultăți renumite din țară, deci avem cu ce să ne mândrim!” declară Milica Madadi pe scena Galei Capital.

Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România: Cei mai buni manageri din România sunt premiați la Gala Capital Excelența în Management, ediția 2023 – YouTube

Milica Madadi de asemenea, ne dezvăluie că cel mai complex proiect implementat în cadrul Fundației este „Burse de studiu pentru elevii din mediul rural”. La finele anului școlar 2022-2023 se încheie cea de-a șaptea ediție, cu un total de 120 de beneficiari. Fundația are astfel cea de-a patra generație de absolvenți ai unui ciclu liceal complet. Bursierii absolvenți ai primelor generații sunt studenți la facultăți renumite din țară, studiind domenii precum IT, Drept, Inginerie, Medicină, Științe Politice etc. Fundaţia Rădăcini Grup a lansat o nouă ediție a programului „Burse de studiu pentru elevii din mediul rural”, pentru anul şcolar 2023 – 2024. S-a dat startul, astfel, celei de-a opta ediții a proiectului, prin care elevii de la sate cu potențial academic ridicat și cu posibilități financiare limitate sunt încurajați să își continue performanța școlară. Bursele se acordă pe toată perioada celor patru ani de liceu, în cuantum de 5000 lei/ an școlar pentru fiecare beneficiar.

Proiecte pentru suflet

Fundația Rădăcini Grup a fost înființată cu scopul de a contribui activ la dezvoltarea comunității și de a demonstra spirit civic și implicare față de cei din jur. Misiunea urmărită este aceea de a sprijini categoriile sociale care au nevoie de ajutor, indiferent de necesitățile acestora – educaționale, materiale, de sănătate. Fundația Rădăcini Grup susține numeroase proiecte educaționale, de sănătate, concursuri școlare sportive și culturale. Un proiect recent lansat este „Bibliotecă pentru școala mea”, prin care se încurajează lectura în rândul elevilor din mediul rural.  50 de școli gimnaziale vor primi sponsorizări de până la 5.000 de lei, iar elevii vor fi recompensați cu premii speciale.

„În data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, am demarat un proiect pilot numit „Bibliotecă pentru şcoala mea”. Scopul acestui proiect este acela de a promova lectura în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural, oferindu-le cărți relevante pentru vârsta lor, precum și de a le stimula creativitatea. În acest proiect s-au înscris 50 de școli gimnaziale din mediul rural, din județele Argeș, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Școlile selectate au primit inițial un pachet gratuit de cărți adecvate pentru elevi cu vârste curpinse între 11 și 15 ani, urmând să organizeze cercuri de lectură prin care să stimuleze citirea cărților de cât mai mulți elevi. Aceștia vor fi încurajați să prezinte apoi cărțile prin modalități creative alese de ei, prin desen, pictură, poezie, scenariu, lectură expresivă, material video etc” povestește Milica Madadi.

În urma acestui program vor fi premiate prin sponsorizări școlile cu cei mai activi și creativi elevi, iar premiile acordate constau în cărți si alte materiale didactice în valoare de 5000 de lei (premiul I), 3500 de lei (premiul al II-lea) sau 2500 de lei (premiul al III-lea). Școlile premiate își vor alege titlurile necesare pentru a-și completa și îmbogăți biblioteca. De asemenea, elevii participanți vor fi recompensați cu premii speciale pentru creativitatea dovedită.