Infofinanciar > Vocile afacerilor > Gala Excelenței în Management, Ioana Birta, TeraPlast: „TeraPlast adoptăm permanent cele mai noi soluții”
Vocile afacerilor

Gala Excelenței în Management, Ioana Birta, TeraPlast: „TeraPlast adoptăm permanent cele mai noi soluții”

Gala Excelenței în Management, Ioana Birta, TeraPlast: „TeraPlast adoptăm permanent cele mai noi soluții”
sursa foto arhiva personala

Astăzi, în cadrul Galei organizate de revista Capital în care s-a sărbătorit Excelența în Management, Ioana Birta a fost premiată cu premiul „Pentru conducerea eficientă a unui departament contabil regional”.

„Mulțumim pentru această distincție. Vedem în ea rezultatul muncii unei echipe dedicate, dar și a deschiderii către digitalizare și inovație. Automatizarea proceselor și cultura paperless ne-au ajutat să atingem performanțe greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani, în termeni de eficiență și calitate a serviciilor. Digitalizarea este un proces continuu, iar la TeraPlast adoptăm permanent cele mai noi soluții. Anul acesta finalizăm tranziția la cea mai nouă versiune de ERP SAP, S4Hana. Avem ca obiectiv procesarea tranzacțiilor în timp real pentru că eficiența departamentului contabil e validată atunci cand organizația are în cel mai scurt timp, preferabil în timp real, informațiile necesare în luarea deciziilor. Acest lucru este esențial culturii noastre antreprenoriale, care are ca valori fundamentale dinamismul și adaptarea. Vă mulțumim!” este mesajul trimis de Ioana Birta, CFO TeraPlast pentru revista Capital.

Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România: Cei mai buni manageri din România sunt premiați la Gala Capital Excelența în Management, ediția 2023 – YouTube

Ioana Birta ne dezvăluie care a fost cel mai important proiect implementat de ea în cadrul TeraPlast. „Prin complexitatea și gradul de detaliere, vânzarea diviziei Steel cred că ar fi un punct maxim. A fost o tranzacție de 375 de milioane de lei care a însemnat un plus pentru acționari în urma unei decizii corecte de a extrage potențialul dintr- un business matur care a însemnat în același timp o redimensionare și o reorientare strategică a Grupului. Au fost luni de negociere, de analize care au necesitat implicarea întregii echipe manageriale. Automatizarea și digitalizarea proceselor din cadrul TeraPlast, care este continuă, m-a atras de la început și mă implic activ în implementarea diverselor soluții. Sunt proiecte care au ca scop final eficientizarea și reducerea costurilor. Transformarea digitală cere adaptarea, atât a organizației, cât și a oamenilor. Astfel de proiecte, pe lângă beneficiile aduse organizației, îmi permit, personal, să îmi îmbunătățesc abilitățile, să învăț lucruri noi și să fiu la curent cu noile evoluții tehnologice” ne povestește Ioana Birta.

Investiții într-o nouă unitate de producție

TeraPlast are în derulare, cu termen de finalizare în acest an, o investiție într-o nouă unitate de producție a foliilor stretch, cu o valoare care depășește 11 milioane de euro. Pentru acest proiect compania beneficiază de sprijin prin schema ajutorului de stat. Un alt proiect prioritar este cel de construcție a unei noi centrale fotovoltaice. Aceasta va avea o putere de circa 4,56 MWp și va contribui la reducerea emisiilor cu 3.200 tone dioxid de carbon echivalent. Noul sistem de panouri solare le va permite practic să își tripleze resursele interne de energie regenerabilă și să le reducă dependența de furnizori externi într-un mod

sustenabil și curat. De asemenea, Ioana Birta anunță că compania este dinamică și din perspectiva unor potențiale operațiuni de M&A. „Am punctat în această direcție în trecut și o vom face și în viitor, posibil în acest an. Aș putea spune că este un proces continuu de scanare a unor afaceri atractive. Privim atât pe piața internă, cât și pe cele externe, în regiunile geografice de interes pentru Grup. Facem însă o selecție riguroasă. Ne uităm după business-uri care să se plieze pe domeniile de activitate ale Teraplast sau care sunt auxiliare acestora. Căutăm business-uri care să corespundă criteriilor noastre de soliditate financiară, grad redus de îndatorare, într-un cuvânt, să semene cu ce avem în cadrul TeraPlast” explică acesta.

 Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast, companie listată pe segmentul principal al BVB, a înregistrat afaceri de 147 milioane de lei în primul trimestru din 2023, comparativ cu 171 mil. lei în T1/2022. Cheltuielile cu dobânzile au urcat de la 1 mil. lei la 3,3 mil. lei, ceea ce pus presiune pe rezultatul financiar şi prin urmare pe cel net.