Infofinanciar > Info > Frate, frate, dar brânza e pe liberalizare! Cum a gafat-o PSD în fața publicului de pe Facebook
Info

Frate, frate, dar brânza e pe liberalizare! Cum a gafat-o PSD în fața publicului de pe Facebook

Frate, frate, dar brânza e pe liberalizare! Cum a gafat-o PSD în fața publicului de pe Facebook
sursă foto: independentul.com

Membrii Partidului Social Democrat se pare că nu sunt hotărâți încă cum să gestioneze situația în care sunt cot la cot cu liberalii într-o coaliție de guvernare în fruntea României. De când „înfrățirea” s-a produs și până în prezent, cele două formațiuni politice au tot încercat să ascundă sub preș faptul că, în spatele ușilor închise, neînțelegerile sunt la ordinea zilei.

Cel mai recent, social-democraților se pare că le-a trebuit doar o simplă postare pe pagina oficială a partidului de Facebook pentru a stârni iarăși nemulțumirile urmăritorilor în secțiunea de comentarii. Aceștia au dorit să scoată în evidență „reușitelor” celor de la PNL în domeniul liberalizării pieței de energie electrică.

Inițial, postarea, într-un stil ironic, făcea directă referire către Partidul Național Liberal și ministrul lor de la Energie, Virgil Popescu. După aceea, însă, probabil responsabilii pe social media și-ar fi dat seama că au greșit ceea ce au scris, amintindu-și că totuși trebuie să pară în relații cât de cât bune cu partenerii de coaliție. În scurt timp, textul postării a fost schimbat, însă asta nu i-a oprit pe internauți să remarce problemele din alianța executivă, mutând atenția pe perioada în care liberalii conduceau Guvernul alături de cei de la USR PLUS și UDMR.

Postarea inițială:

psd postare liberalizare

Postarea actuală:

Cum i-au depunctat românii pe politicieni

„Și voi PSD ce faceți? Joc de glezne? Sunteți în opoziție sau sunteți la guvernare? Ați girat toate ticăloșiile, ați votat cu două mâini toate nenorocirile. Faceți mișto de noi? Numai ieri ați votat închiderea Paroșeni și Turceni. Coaliția voastră sinistră a lăsat România fără Constituție, așa că nu mai jucați rolurile de polițistul bun și polițistul rău, că îl jucați prost. Dacă vom mai avea o țară și alegeri în 2024, vă asigur că nu prindeți pragul de 5%. Coborâți printre oameni. Ați făcut praf țara”, acesta ar fi doar unul dintre multele comentarii din partea unui urmăritor care dovedește că este bine informat.

„Faceți referire la acel PNL cu care sunteți la guvernare?”, scrie alt internaut în secțiunea de comentarii, un mesaj pentru cei de la PSD care se repetă frecvent cu referire la această postare. „Ministrul Popescu e susținut și asumat și de PSD. Acum o lună ați votat că e perfect pentru job”, ar fi un alt comentariu, iar exemplele continuă și sunt multe, majoritatea care critică această atitudine a acestor politicieni.

Liberalizarea, pe post de măr al discordiei

Așadar, pe pagina de Facebook a celor de la PSD a fost publicat un grafic produs de ANRE căruia i-au alăturat un mesaj critic la adresa colegilor de guvernare, liberalii. Social-democrații fac din nou referire la liberalizarea pieței de energie.

Asta după ce, în ultimele luni de zile, numeroși membri PSD, în frunte cu liderul lor, Marcel Ciolacu, au adus multe critici la adresa lui Virgil Popescu și la cum a gestionat ministrul domeniul energiei în această perioadă critică. Responsabilului cu Energia din Guvern i s-a cerut chiar demisia, însă liberalii s-au ținut tare pe poziții și i-au păstrat scaunul lui Popescu.