Infofinanciar > Info > Foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială a fost semnată! Ce declară ministrul Muncii
Info

Foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială a fost semnată! Ce declară ministrul Muncii

Foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială a fost semnată! Ce declară ministrul Muncii
sursa foto arhiva companiei

Potrivit unor informații furnizate de minister, Simona Bucura Oprescu, a semnat, la Liege, foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială.

Acest document întăreşte rolul pe care îl au statele membre de a dezvolta întreprinderi nu doar profitabile, ci şi incluzive şi sustenabile.

„Creşterea sărăciei reprezintă un risc uriaş pentru Uniunea Europeană. Iar economia socială poate fi unul dintre cele mai importante instrumente la îndemână pentru noi toţi. De aceea trebuie să sprijinim integrarea persoanelor vulnerabile. Tot astăzi, la Bucureşti, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a depus un proiect în cadrul programului ‘Educaţie şi formare’ în valoare de 4 milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale”, a declarat, în deschiderea conferinţei de la Liege, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, potrivit Agerpres.