Infofinanciar > Info > Finanțare uriașă pentru împădurire prin PNRR. Anunțul făcut de Ministerul Mediului
Info

Finanțare uriașă pentru împădurire prin PNRR. Anunțul făcut de Ministerul Mediului

Finanțare uriașă pentru împădurire prin PNRR. Anunțul făcut de Ministerul Mediului
Sursa foto: Arhiva companiei

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Sorin Banciu a făcut o serie de declarații despre finanțarea euro prin PNRR pentru împădurire. Acesta a povestit despre un program de finanțare de 450 de milioane de euro. Suma respectivă a fost negociată încă din anul 2021.

Regulamentul european care va intra în vigoare la sfârșitul acestui an, va impune trasabilitatea clară a tuturor produselor ce provin din defrișări. Această hotărâre se va aplica și în România.

Economia verde și digitalizarea reprezintă cei doi piloni esențiali pe care se bazează această finanțare publică. Pentru sustenabilitate, statul român dispune de câteva miliarde de euro, precizează Sorin Banciu.

„Avem un program de finanţare de 450 mil. euro prin PNRR pentru împădurire. Am negociat suma din 2021. Marea provocare este accesibilitatea terenurilor. Proprietarii de terenuri trebuie să fie deschişi să transforme un actual teren agricol într-o pădure. Ca să stimulăm, am venit cu o primă de sechestrare a carbonului de 456 de euro pe hectar“, a declarat Banciu.

Defrișările s-au redus în ultimii ani

Ministerul Mediului este cel care se ocupă de gestionarea banilor și implementarea proiectelor.

Sorin Banciu a spus că în ultimii ani, defrișările ilegale s-au redus semnificativ.

Cu toate acestea, responsabilitatea cade pe umerii UE când vine vorba de importarea produselor care provin din defrișări, astfel contribuind negativ la deteriorarea naturii și implicit a planetei.

Așadar, există un regulament european ce se va aplica de la finele acestui an, ce va viza trasabilitatea clară a defrișărilor.

„Tăierile ilegale sunt o problemă. Avem componenta numită SUMAL 2.0, cel mai inovativ program de trasabilitate a lemnului care există în Europa în acest moment. Ştim în fiecare zi cât lemn pleacă din pădurile României, unde ajunge. Monitorizăm în timp real toate stocurile lemnoase” a adăugat el.

Premieră pentru România

Totodată, ministerul Muncii plănuiește să dezvolte SUMAL pentru a cuprinde cele mai noi tehnologii, având în vedere existența unei finanțări de peste 46 milioane de euro prin PNRR. Prin acesta se va aduce un modul de imagini satelitare ce vor păzi pădurile din satelit. SUMAL constituie un program nou de trasabilitate a lemnului care există în întreaga Europă în prezent.

Pe lângă toate acestea, Banciu a subliniat că acest contract a fost deja semnat. Iar România va fi prima țară din Europa care beneficiază de acest sistem.

„ESG este un standard. Se discută foarte activ la nivel european despre directiva privind sustenabilitatea, despre directiva privind raportarea CSR, despre directiva privind etichetele verzi şi cât de credibile mai sunt ele.“

Bugetul Administraţiei Fondului de Mediu se situează la cel puțin 2 miliarde de euro în fiecare an, iar din PNRR , 4 miliarde de euro se duc către sustenabilitate. Pe lângă toate acestea, Ministerul Energiei dispune la rândul său de sume considerabile pentru Tranziție verde, pentru parcuri fotovoltaice, stocarea energiei verzi sau transport scrie RomâniaTV.net